Stiri Articole Stiri & Articole
12 martie 2024

CreditAmanet ţinteşte o creştere de peste 40% a segmentului de business care valorifică aurul. Cosmin Popovici, CEO: Există o cerere mare pe piaţă pentru active de refugiu, cum este aurul, iar acest lucru susţine preţul ridicat

Holdingul CreditAmanet, companie cu capital românesc specializată în servicii de creditare pe termen scurt de tip amanet, schimb valutar şi comerţ cu bunuri mobile, estimează pentru 2024 o creştere de peste 40% a segmentului de business care valorifică aurul, evoluţie care continuă trendul ascendent înregistrat anul trecut, când compania a obţinut o majorare cu peste […]

12 martie 2024

​Monica Ivan, CEO al societăţii de brokeraj BRK Financial Group, despre investiţia la Gabriel Resources : A fost în orizontul nostru investiţional încă din 2012. Pierderea relativă este de 1,5 mil. lei. Nu mă pot pronunţa în acest moment ce vom face cu această investiţie

Monica Ivan, director general al societăţii de brokeraj BRK Financial Group (BRK), listată la Bursa de Valori Bucureşti şi la care SIF Muntenia are o deţinere de 18,5%, spune că Gabriel Resources (GBU) a fost în orizontul investiţional al companiei încă din anii 2012-2013 când se pregătea de exploatarea minieră de la Roşia Montană. “Gabriel […]

12 martie 2024

Dorel Şandor, unul dintre cei mai cunoscuţi consilieri politici, a murit

Dorel Şandor, unul dintre cei mai cunoscuţi analişti şi consilieri politici, a murit. El a fost consilierul politic al fostului premier Călin-Popescu Tăriceanu, având o contribuţie şi la ascensiunea politică de la începutul anilor 2000 a lui Traian Băsescu.  Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

12 martie 2024

Miruna Dragoman, PwC România: ”Ordonanţa trenuleţ” nu a ratat nici obligaţiile financiar-contabile, aducând majorări substanţiale ale amenzilor

Amenzile pentru nerespectarea obligaţiilor financiar-contabile de către companii au crescut considerabil, în unele cazuri chiar dublându-se, după modificările aduse la Legea nr. 82/1991 (Legea contabilităţii) de Ordonanţa trenuleţ (OUG nr. 115/2023). Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

12 martie 2024

Tranzacţie: Leroy Merlin, al doilea cel mai mare retailer din piaţa locală de bricolaj, semnează cu austriecii de la Supernova pentru două spaţii de retail în Bucureşti, cu o suprafaţă totală de 21.000 mp

Leroy Merlin, al doilea cel mai mare retailer de bricolaj din România, după cifra de afaceri, a închiriat de la compania austriacă Supernova Group două spaţii de retail în Bucureşti, în suprafaţă totală de 21.000 metri pătraţi. Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

12 martie 2024

Lemon Office Design amenajează birourile BAT Digital Business Solutions de la One Cotroceni Park, unde centrul de servicii care deserveşte filialele producătorului de ţigări BAT la nivel global a închiriat peste 11.000 de metri pătraţi

Lemon Office Design, divizia de amenajări office a companiei Lemon Interior Design, a finalizat amenajarea birourilor BAT Digital Business Solutions din cadrul proiectului One Cotroceni Park dezvoltat de One United Properties în zona Cotroceni din Capitală, vizavi de Academia Militară. Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

12 martie 2024

Bursă: BRK Financial Group devine market maker pentru acţiunile holdingului de materiale de construcţii ROCA Industry, proaspăt promovat pe segmentul principal al Bursei

ROCA Industry, holding de materiale de construcţii din România listat pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti sub simbolul ROC1, beneficiază de marţi, 12 martie, de servicii de Market Maker al Emitentului oferite de BRK Financial Group. Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro