Listarea la bursă nu este un obiectiv în sine pentru o companie, ci un instrument prin care aceasta îşi poate implementa strategia de creştere, spune Radu Ropotă, partener la Clifford Chance Badea. Potrivit acestuia, succesul unui IPO depinde în mare măsură de pregătirea companiei, de transparenţă şi de implementarea unor procese interne solide, care pot […]
România a consumat anul trecut 11,4 milioane de tone de petrol, din care 8,9 milioane de tone (78%) au fost importate, restul fiind acoperit prin producţia internă @ Arabia Saudită, stat afectat de închiderea strâmtorii Ormuz, reprezintă 0,4% din importurile totale şi 0,3% din consumul total de petrol al României. Informatie preluata din publicatia Ziarul […]
Fondurile de pensii, în care intră aproape 2 miliarde de lei în fiecare lună, devin tot mai mari în raport cu dimensiunea pieţei de capital din România, ceea ce pune presiune pe brokeri şi pe companiile care vor să se listeze să vină cu oferte mai consistente, spune Costin Brumă, broker la Swiss Capital. Potrivit […]
ELIAN Solutions, parte din grupul Bittnet, Microsoft Cloud Solutions Partner şi unul dintre principalii furnizori de soluţii ERP din România, a încheiat 2025 cu venituri totale de peste 31,6 milioane de lei, în creştere cu 22% faţă de anul precedent, potrivit datelor transmise de companie. Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul […]
Banca Transilvania transmite că acordă companiei Globalworth o finanţare de aproape 40 mil. euro pentru dezvoltarea celei de-a patra clădiri de birouri în cadrul complexului Green Court din Bucureşti, unul dintre reperele zonei de business din nordul capitalei. Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Emisiunile de titluri de stat Fidelis şi Tezaur nu reduc neapărat economiile din depozitele bancare, ci reflectă maturizarea pieţei financiare şi creşterea apetitului pentru investiţii, spune Ionuţ Lianu, şeful Trezoreriei CEC Bank. Potrivit acestuia, economisirea şi investiţiile răspund unor nevoi diferite, iar pe măsură ce veniturile populaţiei cresc, tot mai mulţi români încep să migreze […]
Eisberg, producător de salate, care deţine o fabrică în Pantelimon, judeţul Ilfov, a avut în 2025 o cifră de afaceri mai mare cu 7%, avansul fiind similar cu cel al volumelor. Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Preţurile mari ale energiei ar putea provoca creşteri în lanţ, iar transportatorii sunt, de obicei, primii care resimt aceste costuri. Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Tranzacţia prin care fraţii Pavăl, fondatorii retailerului de bricolaj Dedeman, vor să preia Carrefour a ajuns pe masa Consiliului Concurenţei. Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Într-un context economic marcat de prudenţă, conflicte regionale şi instabilitate geopolitică, Valentin Budeş, CFO al Sphera Franchise Group, transmite un mesaj de echilibru şi încredere: piaţa locală continuă să evolueze, iar România a demonstrat că ştie să se adapteze. Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro