One United Properties (BVB: ONE), dezvoltatorul imobiliar român specializat în proiecte rezidențiale, de birouri și mixte sustenabile, a depășit pragul de 1.000.000 de metri pătrați finalizați și livrați în cadrul portofoliului rezidențial și de birouri. Performanța survine în urma celui mai intens trimestru de livrări din istoria companiei, T3 2026, când ONE a dat în folosință trei proiecte rezidențiale în nordul Bucureștiului — One High District, One Lake Club și One Lake District faza 1 — care însumează 2.238 de locuințe.
Volumul de 2.238 de unități reprezintă aproximativ 86% din cele 2.610 locuințe livrate de companie în cei cinci ani precedenți și este de peste șapte ori mai mare decât media anuală a livrărilor din ultimul deceniu. De asemenea, acest nivel de livrări înregistrat în T3 2026 se numără printre cele mai mari realizate într-un singur trimestru de un dezvoltator pe piața imobiliară din România.
În primele nouă luni din 2026, portofoliul rezidențial finalizat de One United Properties a atins 2.453 de locuințe, incluzând și dezvoltarea One Floreasca Towers, cu o valoare brută de dezvoltare cumulată de aproximativ 714 milioane de euro. Pe segmentul de birouri, în același trimestru compania a finalizat One Technology District, un hub construit la cheie pentru Infineon Technologies, în baza unui contract de închiriere pe 15 ani.
Transformarea malurilor lacurilor din nordul Capitalei
Zone care erau cândva ocupate de platforme industriale sau terenuri virane de-a lungul lacurilor Tei și Plumbuita au fost regenerate prin aceste proiecte. Perimetrul din jurul lacurilor Tei, Plumbuita, Colentina și al șoselei Fabrica de Glucoză a devenit unul dintre cele mai dinamice noduri de dezvoltare urbană din București, alimentat de extinderea axei de birouri și comerciale Pipera – Barbu Văcărescu și de accesul rapid către A3.
Fiecare dintre cele trei ansambluri livrate în T3 are o identitate distinctă: One High District, cu acces direct la A3, cuprinde peste 800 de locuințe și include un club WorldClass de peste 2.000 mp, cu piscină semiolimpică; One Lake Club, situat pe malul Lacului Tei, reunește peste 600 de locuințe cu grădini și terase generoase, iar unul dintre turnuri este semnat în parteneriat de Armani / Casa pentru conceptul de design interior; faza 1 a One Lake District cu 786 de locuințe a fost construită pe amplasamentul unei foste fabrici de cărămidă de pe malul Lacului Plumbuita și va integra facilități comerciale, o unitate educațională și o promenadă publică de-a lungul lacului.
Toate cele trei ansambluri utilizează sisteme geo-exchange, care valorifică energia termică din sol pentru a asigura încălzirea și răcirea clădirilor, reducând astfel semnificativ emisiile de dioxid de carbon.
Investiții în infrastructură și educație
Dezvoltările au atras investiții în infrastructura rutieră și educațională din zonă. Împreună cu alți dezvoltatori din aria Fabrica de Glucoză, One United Properties a contribuit la realizarea a 3,5 kilometri de drumuri noi, care conectează ansamblurile de serviciile din apropiere și de arterele principale, cu o investiție cumulată de 6 milioane de euro.
Compania construiește, de asemenea, două școli cu o capacitate totală de peste 1.000 de elevi: una va fi amplasată în viitoarea dezvoltare One Academy Club, între Fabrica de Glucoză și Lacul Tei, iar cealaltă este inclusă în ansamblul One Lake District, pe malul Lacului Plumbuita. Investiția estimată în cele două școli din sectorul 2 se ridică la aproximativ 20 de milioane de euro.
One Technology District — centru pentru R&D în semiconductori
One Technology District, finalizat în același trimestru, este un hub de birouri de ultimă generație construit la cheie pentru Infineon Technologies. Clădirea are 21.514 mp GLA, include spații de laboratoare și a fost proiectată pentru a găzdui unul dintre cele mai mari centre de cercetare și dezvoltare în domeniul semiconductoarelor din Europa de Sud-Est. Structura folosește sistem geo-exchange pentru încălzire și răcire, completat de panouri fotovoltaice pe acoperiș și sisteme de recuperare a căldurii.
„Performanța livrărilor din cel de-al treilea trimestru al acestui an și pragul de un milion de metri pătrați finalizați și livrați la nivelul întregului nostru portofoliu arată capacitatea de execuție și excelența operațională pe care le-am construit în aproape două decenii. Ele sunt rezultatul unei discipline constante în planificare, în execuție, în felul în care ne finanțăm proiectele. Pentru noi, este o bornă importantă. Acolo unde, în urmă cu câțiva ani, existau doar terenuri neutilizate în jurul unui pol de birouri, se conturează astăzi o parte nouă a orașului, în care oamenii pot locui aproape de birou, de servicii și de lacuri”, spune Victor Căpitanu, cofondator și co-CEO al One United Properties.
Articol furnizat de KomuniK – Comunicate de presa

