Bursă. Acţiunile Nuclearelectrica au urcat cu 10% de când Prime Transaction a indicat perspective semnificative de creştere

În ultima lună, de când brokerii de la Prime Transaction au argumentat că acţiunile Nuclearelectrica au potenţial de a ajunge la 100 de lei per unitate în următorul an, titlurile companiei de stat s-au apreciat cu 10,3%, de la 66 lei la 72,7 lei în după-amiaza de ieri. Indicele de referinţă BET a avansat cu aproximativ 3% în aceeaşi perioadă, iar BET-NG, care include companii de energie şi utilităţi, a urcat cu 3,7%. Acţiunile societăţii sunt listate sub simbolul SNN, iar în ultimul an au crescut cu circa 75%. Nuclearelectrica a raportat pentru 2025 un profit net de aproximativ 2,4 mld. lei, în creştere cu peste 40% faţă de anul anterior, după ce reliberalizarea pieţei energiei electrice a îmbunătăţit considerabil rezultatele, rezultatul net apropiindu-se de maximul istoric, potrivit casei de brokeraj. Veniturile au avansat cu peste 20% anual, iar profitul operaţional a crescut într-un ritm şi mai alert, sprijinit de reducerea unor costuri şi, în a doua jumătate a anului, de eliminarea contribuţiei la Fondul de Tranziţie Energetică.  Nuclearelectrica are o capitalizare de 22 mld. lei la BVB. 

/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.inread */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroueerkxgpoo",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());

Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro