Ultima oră
Getty Images pregătește reorganizarea prin Chapter 11: ce se întâmplă cu afacerea și acționariiInvestiție de 1,1 milioane de euro: KFC deschide cel de-al patrulea restaurant din Oradea, în format Drive ThruCriza de motorină ar putea să se prelungească până în a doua jumătate a anului viitorULTIMA ORĂ Tranzacție: ″Gazprom România″ a fost preluată de 2 antreprenori româniPrimaria Municipiului Alba Iulia listeaza o noua emisiune de obligatiuni la BVBInflația americană reaprinde riscul dobânzilor. De ce contează pentru Europa și BVBBoomul AI depășește capacitatea fabricilor: ASML vede cerere neacoperită până în 2028KOSPI se prăbușește cu 8% și declanșează circuit breaker; Samsung și SK hynix pierd peste 10% după inflația fierbinte din SUAGetty Images pregătește reorganizarea prin Chapter 11: ce se întâmplă cu afacerea și acționariiInvestiție de 1,1 milioane de euro: KFC deschide cel de-al patrulea restaurant din Oradea, în format Drive ThruCriza de motorină ar putea să se prelungească până în a doua jumătate a anului viitorULTIMA ORĂ Tranzacție: ″Gazprom România″ a fost preluată de 2 antreprenori româniPrimaria Municipiului Alba Iulia listeaza o noua emisiune de obligatiuni la BVBInflația americană reaprinde riscul dobânzilor. De ce contează pentru Europa și BVBBoomul AI depășește capacitatea fabricilor: ASML vede cerere neacoperită până în 2028KOSPI se prăbușește cu 8% și declanșează circuit breaker; Samsung și SK hynix pierd peste 10% după inflația fierbinte din SUA
Revista Presei

BNR a decis din nou menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 6,5% pe an. ”Rata anuală a inflaţiei va consemna o scădere modestă în următoarele trei trimestre, pe o traiectorie fluctuantă şi semnificativ mai ridicată decât cea din proiecţia precedentă”

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţa de miercuri, 12 noiembrie, a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe an, precum şi menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,5% pe an. De asemenea, BNR a menţinut şi rata dobânzii la facilitatea de depozit la 5,5% pe an, în cea de-a opta şedinţă de politică monetară din 2025.
Banca a păstrat şi nivelurile actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit. Boardul BNR s-a întrunit miercuri pentru cea de-a opta şedinţă de politică monetară din 2025, după ce în lunile precedente a menţinut dobânda-cheie, iar în anul 2024 au fost operate doar două reduceri ale ratei, până la 6,5%, de la 7% în 2023. Analiştii anticipau că banca centrală va menţine dobânda-cheie şi astăzi, având în vedere în special incertitudinile mari şi creşterea inflaţiei spre 10%, după  majorările de taxe, precum şi după liberalizarea preţurilor la energie. ”Pe ansamblul trimestrului III 2025, rata anuală a inflaţiei a crescut astfel la 9,88%, de la 5,66% în iunie, în contextul expirării la 1 iulie a schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor de TVA şi a accizelor. Efectele directe tranzitorii ale celor două şocuri inflaţioniste succesive pe partea ofertei au afectat prioritar dinamica agregată a componentelor exogene ale IPC, în principal prin scumpirea drastică a energiei electrice şi mai modestă a combustibililor, al căror impact a fost în mică măsură atenuat de decelerarea semnificativă a creşterii preţurilor LFO, în condiţiile ieftinirii fructelor şi legumelor”, se arată în comunicatul publicat de BNR după şedinţă.  În luna octombrie 2025, rata anuală a inflaţiei s-a redus uşor, la 9,76%, în condiţiile în care scăderile de dinamică consemnate pe segmentele combustibili şi LFO au fost doar parţial contrabalansate ca impact de continuarea accelerării creşterii preţurilor energiei, ca efect al scumpirii gazelor naturale, în timp ce rata anuală a inflaţiei CORE2 ajustat s-a menţinut la 8,1 %. În şedinţa de astăzi, Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul asupra inflaţiei, ediţia noiembrie 2025. Potrivit prognozei din Raport, rata anuală a inflaţiei va consemna o scădere modestă în următoarele trei trimestre, şi pe o traiectorie fluctuantă şi semnificativ mai ridicată decât cea din proiecţia precedentă, pe fondul efectelor directe tranzitorii peste aşteptări exercitate de expirarea la 1 iulie a schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi de majorarea începând cu 1 august a cotelor de TVA şi a accizelor. Ea va cunoaşte însă o corecţie descendentă abruptă în trimestrul III 2026, odată cu epuizarea efectelor directe ale celor două şocuri pe partea ofertei, şi îşi va relua apoi descreşterea, într-un ritm totuşi mai lent decât s-a previzionat anterior şi de la un nivel relativ mai înalt, reintrând în trimestrul I 2027 şi coborând uşor în interiorul intervalului ţintei până la finele orizontului proiecţiei, în condiţiile intensificării presiunilor dezinflaţioniste ale deficitului de cerere agregată; acesta este anticipat să crească ceva mai pronunţat comparativ cu proiecţia precedentă, în contextul pachetelor de măsuri fiscal-bugetare corective implementate începând cu luna august 2025. Incertitudini rămân totuşi asociate măsurilor ce vor fi probabil adoptate în perspectivă în scopul continuării consolidării bugetare în conformitate cu Planul bugetar-structural pe termen mediu convenit cu CE şi cu procedura de deficit excesiv. Incertitudini şi riscuri însemnate la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, continuă să provină din mediul extern, având în vedere, pe de o parte, tensiunile comerciale globale, precum şi războiul din Ucraina, iar pe de altă parte, planurile de creştere a cheltuielilor pentru investiţii în apărare şi infrastructură în statele UE. În această conjunctură, absorbţia şi utilizarea la maximum a fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, sunt esenţiale pentru contrabalansarea parţială a efectelor contracţioniste ale consolidării bugetare şi ale conflictelor geopolitice/comerciale, precum şi pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziţiei energetice. Relevante sunt, de asemenea, deciziile de politică monetară ale BCE şi Fed, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune.  Vedeţi mai jos comunicatul integral al BNR: 

Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar – citeste integral articolul – click aici

Alte articole

Servicii digitale pentru afacerea ta

Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.