Ultima oră
China își schimbă ancora dobânzilor: banca centrală trece la rata overnight de 1,25% și operează 541 mld. yuani în prima ziCodul QR pe bonuri: sancțiunile vizate rămân suspendate până la 31 octombrie 2027LIVE – Totul despre Conturile de Economii și de Investitii (CEI) – cu Claudiu IonitaMinisterul Finanțelor lansează o nouă ediție a programului de titluri de stat Fidelis în perioadaBanii Vorbesc – Podcast Educație Financiară Live StreamGermania: reparațiile complexe mențin presiunea asupra primelor auto, explică un expert în AssCompactREI Grup investește peste 2,5 milioane euro într-o fabrică de ambalaje din hârtie la CălanSphera Franchise Group deschide o nouă unitate Cioccolatitaliani, în Parma, ItaliaChina își schimbă ancora dobânzilor: banca centrală trece la rata overnight de 1,25% și operează 541 mld. yuani în prima ziCodul QR pe bonuri: sancțiunile vizate rămân suspendate până la 31 octombrie 2027LIVE – Totul despre Conturile de Economii și de Investitii (CEI) – cu Claudiu IonitaMinisterul Finanțelor lansează o nouă ediție a programului de titluri de stat Fidelis în perioadaBanii Vorbesc – Podcast Educație Financiară Live StreamGermania: reparațiile complexe mențin presiunea asupra primelor auto, explică un expert în AssCompactREI Grup investește peste 2,5 milioane euro într-o fabrică de ambalaje din hârtie la CălanSphera Franchise Group deschide o nouă unitate Cioccolatitaliani, în Parma, Italia
Piata de capital

REI Grup investește peste 2,5 milioane euro într-o fabrică de ambalaje din hârtie la Călan

REI, unul dintre cele mai mari grupuri de consultanță din România specializate în atragerea de fonduri nerambursabile, a demarat lucrările pentru prima sa unitate de producție: o fabrică modernă de pungi din hârtie kraft în orașul Călan.

Investiția, realizată prin REI INTERNATIONAL CONSULTING S.R.L., are o valoare totală de peste 2,5 milioane de euro, din care 61,98% reprezintă finanțare nerambursabilă obținută prin Programul Dezvoltare Regională și Tranziție Justă. Finanțarea este asigurată printr-un mix de credit de investiții și fonduri nerambursabile.

Tranziție de la consultanță la producție

După peste 15 ani de experiență în consultanță pentru fonduri nerambursabile, REI Grup face primul pas strategic în sectorul de producție, diversificându-și activitatea și propunându-și să furnizeze ambalaje ecologice, biodegradabile și reciclabile, „de o calitate superioară”, conform comunicatului companiei.

„După mai bine de 15 ani în care am ajutat sute de companii din România să se dezvolte prin intermediul fondurilor nerambursabile, a venit momentul să punem în practică întreaga noastră expertiză și din postura de investitori în producție locală. Decizia de a investi în această nouă linie de producție vine după o analiză mai detaliată a pieței ambalajelor de hârtie din România și poziționarea țării noastre la nivel strategic european, având un potențial ridicat de a deservi atât clienților de pe piața locală, cât și exportului – unde ultimii ani ne-au arătat o creștere și mai ridicată a cererii. Ne bucurăm că am reușit să identificăm sursele de finanțare – credit de investiții și finanțare nerambursabilă obținută prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă și suntem încrezători că vom reuși să finalizăm construcția fabricii în timp util și să demarăm producția pentru viitorii noștri clienți”

a declarat Roxana Mircea, managing partner REI Grup.

Calendar și amplasament

Lucrările au început în a doua jumătate a acestui an, iar finalizarea fabricii este programată pentru prima jumătate a anului viitor. Unitatea va fi amplasată în Parcul Industrial Călan pe un teren de peste 17.000 mp, iar hala de producție și depozitare va ocupa o suprafață de peste 1.000 mp.

Produse și piețe vizate

Pungile din hârtie kraft produse la Călan vor reprezenta alternativa la plastic, având caracteristici precum flexibilitate, durabilitate la greutate, rezistență la grăsime și la temperaturi variabile. Principalul segment țintă este e-commerce-ul, care generează circa 24% din cererea de ambalaje, dar produsele vor fi oferite și către industria alimentară (restaurante cu livrare la domiciliu, catering, brutării, patiserii, cofetării și rotiserii), industria modei și retail (îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii) și sectorul cosmetice și farmacii.

Toate produsele vor fi imprimate și personalizate conform specificațiilor grafice, de culoare și design ale clienților.

Motivația alegerii Călanului

Alegerea județului Hunedoara și a orașului Călan reflectă nevoile socio‑economice generate de reducerea progresivă a producției pe bază de cărbune la Complexul Energetic Hunedoara și de închiderea activităților miniere estimate începând cu 2030, procese care afectează peste 2.000 de angajați. Conform datelor oficiale, aproape 86% din angajații din exploatările miniere au vârste între 40 și 60 de ani, ceea ce pune presiune pe comunitate.

Investiția susține obiectivele Planului Teritorial pentru Tranziție Justă Hunedoara prin crearea de locuri de muncă, incluziune socială și programe de calificare.

În fabrică vor fi angajați minim 15 salariați, dintre care cel puțin 75% vor avea domiciliul sau reședința în județul Hunedoara. O treime dintre angajați vor proveni din categorii defavorizate, iar minimum 20% vor beneficia de cursuri recunoscute la nivel național (inițiere, calificare, recalificare, specializare).

„Alegerea orașului Călan și a județului Hunedoara a fost o decizie strategică de suflet și de afaceri, luată încă din 2024. Ne dorim încă din urmă cu doi ani dezvoltarea într-un nou sector de activitate și am văzut aici un potențial uriaș de dezvoltare industrială sustenabilă, dar și o nevoie reală de sprijin pentru comunitate în contextul procesului de decarbonare și închidere a exploatărilor miniere. Prin Programul Tranziție Justă, nu doar că vom construi o fabrică modernă, verde și complet automatizată, dar oferim o șansă concretă la recalificare și locuri de muncă sigure pentru persoanele afectate de aceste schimbări structurale. Ne dorim ca fabrica de la Călan să fie un exemplu de bune practici în tranziția către o economie sustenabilă, curată și incluzivă”

a mai precizat Roxana Mircea.

Fabrica — verde și automatizată

Proiectul prevede două corpuri de clădire (hale de producție, depozitare și spații administrative), amenajări exterioare, împrejmuiri și racordare la utilități. Fabrica va fi complet automatizată și construită pe principii sustenabile.

Instalarea unei centrale fotovoltaice de 74 kW va include 148 de panouri de 500W și un invertor de 60 kW, repartizată egal între hala de producție și cea de depozitare (câte 74 de panouri pe fiecare hală). De asemenea, se vor folosi 14 stâlpi de iluminat exterior cu panouri fotovoltaice autonome, sisteme de climatizare/încălzire cu pompe de căldură aer-aer și o presă de deșeuri de înaltă performanță capabilă să reducă volumul de deșeuri depozitate cu până la 90%.

Piața ambalajelor din hârtie în România

Piața ambalajelor din hârtie este în creștere, susținută de cererea pentru ambalaje sustenabile și de expansiunea comerțului online. Datele statistice arată o creștere a producției locale: totalul de saci, pungi și plicuri din hârtie/carton a urcat de la 21.571 tone în 2018 la 22.809 tone în 2022, iar segmentul sacilor și pungilor din hârtie cu lățimea bazei 40 cm a înregistrat 20.312 tone în 2022.

Importurile totale au crescut cu 13% în 2022, ajungând la 23.514 tone, principalele țări furnizoare fiind Ungaria (5.703 tone), Polonia (4.379 tone) și Germania (2.516 tone). Concentrarea importurilor din UE este susținută și de scumpirea transportului maritim din China, ale cărui costuri au crescut de 7-8 ori în ultimii ani.

Exporturile de pungi și ambalaje din hârtie ale României au atins în 2022 un volum de 15.993 tone, valoarea fiind de peste 36,2 milioane euro în 2021, cu piețele principale Franța, Bulgaria, Italia și Grecia.

Prin producția automată de la Călan, REI Grup vizează acoperirea cererii interne în creștere, reducerea dependenței de importuri și dezvoltarea de parteneriate pentru export.


Articol furnizat de KomuniK – Comunicate de presa

Alte articole

Ai o afacere, îți promovezi brandul personal sau reprezinți o instituție publică?

Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.

Publică materialul tău pe Info Bursa

Servicii digitale pentru afacerea ta

Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.