Ştefan Surcel, Head of Industrial Agency, Cushman & Wakefield Echinox: În T1, vedem o încetinire a tranzacţiilor în logistică. Firmele mari deja şi-au stabilizat hub-urile în ţară. Vedem cererea împărţindu-se egal între renegocieri de contracte ale chiriaşilor deja existenţi şi cerere nouă

Ritmul tranzacţiilor a încetinit în primul trimestru, pe zona de logistică, pentru că firmele mari şi-au stabilizat hub-urile în ţară, iar cererea pentru spaţii se împarte între renegocieri de contracte ale chiriaşilor deja existenţi şi cerere nouă, a declarat  Ştefan Surcel, Head of Industrial Agency, Cushman & Wakefield Echinox în cadrul conferinţei ZF Logistică, Transporturi şi Automotive 2026. ”Venim după un 2025 record ca cerere în piaţă, deşi nici anul trecut n-a fost neapărat record din punct de vedere al livrărilor. Anul acesta sperăm să recuperăm. Anul trecut s-au livrat 320.000 mp şi erau în construcţie 350.000mp. Anul acesta, cel puţin pe primul trimestru, vedem o încetinire a tranzacţiilor. Firmele mari aş zice că deja şi-au stabilizat hub-urile în ţară şi vedem cererea împărţindu-se între renegocieri de contracte ale chiriaşilor deja existenţi şi cerere nouă. Am văzut 250.000 mp tranzacţionări. Nume noi nu au apărut neapărat în primul trimestru, ci ele cumva tatonau piaţa de anul trecut. Ca dezvoltatori ce au intrat în piaţă recent sunt trei nume importante. Lion's Head e un fond din Bulgaria cu bani din Africa de Sud, Hillwood e o companie americană la origine şi cei de la GARBE”.
 Ştefan Surcel a adăugat că doi dintre noii jucători  au făcut deja achiziţii de terenuri, unul în sud şi unul în nordul Bucureştiului, în Buftea.    În ceea ce priveşte chiriile, acestea sunt destul de stabile în ultimii 3-4 ani, fiind posibilă o mică creştere la final de 2026. Oraşele cu stoc disponibil au tranzacţii la 4,2-4,3 euro /mp, iar Bucurestiul şi oraşele regionale sunt un pic mai ridicate, pe la 4.5-4,7 euro/mp, la care se adaugă costuri de operare. ”Din noile loturi de autostradă, vedem doar A7 că a câştigat nişte chiriaşi. Marile huburi de distribuţie rămân în Bucureşti. În Moldova vedem că se deschid noi huburi de curierat, distribuţie, logistică, dar nişat pe zona respectivă, nu pentru livrări naţionale. Nu am văzut încă nişte jucători care să vină în Moldova pentru a targheta business către Ucraina”.

/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.inread */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroueerkxgpoo",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());

Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro