Viitorul industriei auto este electric, iar noi am plasat o comandă de 200 de autovehicule Tesla în acest an şi 50% din ele au fost deja livrate, a declarat Bogdan Giurca, Director Vânzări Indirecte Autonom Group în cadrul conferinţei ZF Transporturi, Logistică&Automotive. ”Am creat un pachet de electromobilitate bazat pe aceste maşini Tesla. Am încercat să aducem cât mai aproape de utilizator beneficiile leasingului operaţional. Să eliminăm temerile în a adopta acest serviciu. Am adus în acest pachet 15 zile de auto la schimb cu motor termic, am introdus în pachetul de asistenţă pana de curent, iar clienţii pot ieşi din contract la costuri foarte mici, după 12 luni, dacă acest serviciu nu li se potriveşte”.
Bogdan Giurca a adăugat că Autonom a avut creştere de 2 cifre în fiecare an, inclusiv în 2022. ”Anul acesta suntem în grafic. Vedem o încetinire a consumului, care ne preocupă. Dar cred că va fi un an bun, având în vedere capacitatea de eficientizare a costurilor.”
Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro