
UniCredit Consumer Financing, parte a Grupului UniCredit, a încheiat un parteneriat cu iStoma, platformă de management dedicată clinicilor stomatologice, noul acord permiţând clienţilor să îşi finanţeze lucrările stomatologice şi să le plătească în rate, pe baza unui QR cod. Finanţarea se acordă în lei, pe o perioadă de până la 60 de luni, pentru sume până la 120.000 lei, clientul plătind creditul în rate lunare egale.
"Ştim cu toţii că atunci când ai o problemă medicală nu ai chef nici de hârtii, nici de drumuri, nici de proceduri care durează. Aşa că am făcut lucrul cel mai simplu: am găsit soluţiile cele mai rapide şi mai uşor de folosit pentru un pacient. Exact acolo unde ai nevoie de ele, când ai nevoie, fără bătăi de cap", a spus Emil Mitescu, CEO UniCredit Consumer Financing. Pacientul primeşte un plan de tratament individual şi costurile aferente, cu un cod QR unic, aferent finanţării planului de tratament, precum şi valoarea ratei lunare, calculată pe perioada maximă de finanţare. Prin scanarea codului QR, pacientul va putea parcurge întreg procesul de creditare online.
/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.inread */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroueerkxgpoo",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());
“Colaborarea cu UniCredit Consumer Financing a început din 2024, dar astăzi facem un pas cu adevărat important pentru întărirea parteneriatului nostru, prin oferirea de servicii financiare premium celor peste 5000 de cabinete stomatologice din platforma iStoma.”, a spus Ionut Botorogeanu, CEO iStoma.UniCredit Consumer Financing IFN SA este parte a Grupului UniCredit din România şi şi-a început activitatea în 2008. Compania este specializată în finanţarea persoanelor fizice, oferind credite de nevoi personale fără ipotecă şi carduri de credit prin reţeaua de sucursale a UniCredit Bank. iStoma este dezvoltată de iDava Solutions, firmă fondată de Ionuţ Botorogeanu.Platforma este prezentă pe piaţă de 12 ani, oferind un soft de gestiune a clinicilor şi cabinetelor stomatologice. Firma a raportat în 2024 afaceri de 5 mil.lei şi un profit de 922.000 lei.
Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro