Traderul de cereale Ezean Grain, controlat de antreprenorul Nicolae Arghir din Brăila, şi-a redus profitul de trei ori în 2024, ajungând la 2 mil. lei

Ezean Grain, care se ocupă de co­mer­ţul cerealelor şi al plantelor olea­ginoa­se din judeţul Brăila, controlată de antreprenorul Nicolae Arghir, a raportat pentru 2024 o cifră de afaceri de 57,8 mil. lei (11,6 mil. euro), mai mică de şase ori faţă de anul anterior, când compania a realizat afaceri de 362,6 mil. lei (73,3 mil. euro), potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor. Compania şi-a redus anul trecut profitul de trei ori, ajungând la 2 mil. lei (408.000 de euro), de la un câştig net de peste 6 mil. lei (1,2 mil. euro), obţinut în 2023, conform datelor publice. Traderul de cereale din Brăila a avut anul trecut un număr mediu de 38 de angajaţi, cu 6 oameni mai mult faţă de anul precedent. În judeţul Brăila solurile sunt foarte fertile, iar zona de est a ţării atrage investitorii din această privinţă. De altfel, Brăila este aproape de portul de la Galaţi şi la aproximativ 70 de kilometri de portul de la Constanţa.

Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro