VAUNT, start-up-ul românesc care dezvoltă soluţii software pentru piaţa imobiliară, a lansat oficial modulul VAUNT Connect, o soluţie dedicată gestionării relaţiei dintre dezvoltatori şi cumpărători după semnarea contractului. Noua funcţionalitate vine să completeze ecosistemul de produse al companiei, care vizează transformarea platformei într-un „sistem de operare” integrat pentru industria de real estate. Informatie preluata din […]
Acţiunile UiPath au crescut cu 20% în şedinţa de joi la Bursa de la New York, până la 17,85 dolari, după ce compania de automatizare fondată în România a raportat rezultate financiare peste aşteptările investitorilor pentru al treilea trimestru fiscal din 2026, încheiat la 31 octombrie 2025. Avansul vine pe fondul unei accelerări a cererii pentru soluţii integrate de automatizare şi inteligenţă artificială, […]
Bursa de Valori Bucureşti a închis şedinţa din 4 decembrie la un nou maxim istoric, impulsionată de distribuirea dividendelor de la OMV Petrom şi de apropierea datei la care investitorii vor încasa dividendele Băncii Transilvania. Indicele BET a urcat cu 1,1% până la 23.539 de puncte, într-o zi cu lichiditate ridicată şi bine dispersată între cele mai tranzacţionate acţiuni. […]
Primăria Satu Mare a accesat un proiect european de aproape 110 mil. lei (22 mil. euro), din care 60,6 mil. lei (12,1 mil. euro) este valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR (Fondul European de Dezvoltare Regională), pentru dezvoltarea unui sistem integrat de monitorizare a traficului şi mobilitate inteligentă. Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste […]
Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Consiliul Judeţean Bihor a demarat un proiect de investiţii de 67,6 mil. lei (13,5 mil. euro), fără TVA, pentru modernizarea drumului judeţean DJ 763, tronsonul Padiş-Ic Ponor, care leagă judeţele Bihor şi Cluj, având o lungime de 9,7 km. Finanţarea proiectului este asigurată din bugetul Consiliului Judeţean Bihor şi din fonduri europene, prin Programul Regional […]
Criza apei de la barajul Paltinu, care afectează peste 100.000 de oameni din Prahova şi Dâmboviţa şi care a pus în pericol producţia de energie a României din cauza opririi centralei OMV de la Brazi, scoate la iveală faptul că toate autorităţile - Ministerul Mediului, Apele Române, ESZ Prahova şi chiar şi prefectura Prahova, ştiau […]
AI-ul ca tehnologie este suficient de matur pentru a produce câştiguri solide în industrie, iar companiile nu au neapărat nevoie de un salt uriaş în îmbunătăţirea inteligenţei artificiale, ci trebuie să creeze modele de referinţă pentru instalări la scară mare, susţine Daniel Dines, fondator şi CEO al UiPath – cea mai mare companie de IT […]
Fundaţia Alexandrion a fost redenumită Fundaţia Nawaf Salameh, în memoria fondatorului său, Dr. Nawaf Salameh. „Continuitatea este esenţială pentru noi. Vom duce mai departe viziunea şi proiectele începute de tatăl meu”, a declarat Antonio Salameh, Chairman Alexandrion Group & Fundaţia Nawaf Salameh. Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
TOKEN, furnizor de soluţii de plăţi digitale parte a Grupului Koç din Turcia, a obţinut aprobarea Băncii Naţionale a României pentru a-şi translata licenţa de instituţie de plată în 27 de state ale Uniunii Europene şi trei state din Spaţiul Economic European, potrivit unui comunicat al companiei. TOKEN este acum inclusă în Registrul publicat de […]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro