Când Lesia Key a fost chemată într‑un martie cald la o masă din curtea fabricii Fibrebond, nu ştia încă că urma să deschidă cel mai important plic din viaţa ei profesională. După 29 de ani petrecuţi la aceeaşi companie din Louisiana, Key a primit o scrisoare care i‑a schimbat viaţa una din sutele de scrisori […]
Contrapartea Centrală (CCP RO), cel mai ambiţios şi mai complex proiect al Bursei de Valori Bucureşti, l-a recrutat pe Alexandru Dobrev de la BNR în funcţia de director de management al riscului (Chief Risk Officer), potrivit datelor publicate de Dobrev pe Linkedin. Alexandru Dobrev vine la CCP după o carieră de peste două decenii în […]
Un alt punct major de dispută este reducerea sumei neimpozabile pentru salariul minim, de la 300 la 200 de lei, începând cu 1 iulie 2025. IMM România avertizează că această modificare reprezintă, de fapt, o creştere mascată a fiscalităţii pe forţa de muncă. Conform simulărilor proprii, dacă suma neimpozabilă ar rămâne la 300 de lei, […]

Dragă lider de business, Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Radu Berevoescu, general manager al PepsiCo East Balkans, unul dintre cei mai mari producători de băuturi şi snackuri, spune că anul 2026 se conturează a fi unul al provocărilor şi transformărilor pentru mediul de afaceri. Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
IMCA a fost şi rămâne o prostie, cineva s-a urcat cu bocancii pe prezumpţia de nevinovăţie. Iată ce scriam acum 2 ani despre IMCA: Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
România continuă să se situeze la coada clasamentului UE în ceea ce priveşte cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare (R&D), atât în 2014, cât şi în 2024, potrivit celor mai recente date Eurostat. Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro