Rezultatele simulării Evaluării Naţionale arată că aproape 11% dintre elevii din şcolile din Bucureşti au luat note mai mici de 5 la limba română şi 36% au luat mai puţin de 5 la matematică, după cum arată datele transmise de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), la solicitarea Ziarului Financiar. La nivel naţional, ponderile elevilor […]
România atrăsese un interes considerabil pentru investitii în fabrici de pompe de căldură şi alte echipamente în urmă cu 2 ani, în paralel cu alte tări europene, dar mare parte din aceste proiecte s-au dus în alte tări şi fereastra de oportunitate se închide, a declarat Dan Ştefănică. director EU Projects, Asociatia Europeană pentru Pompe […]
Valul naţional, european şi global de adopţie al soluţiilor fotovoltaice pune presiune pe lanţul de aprovizionare, iar dacă întârzierile în livrări ajung mai mari de un an, România ar putea pierde bani din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a explicat Teodora Preoteasa, secretar de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prezentă în […]
Mihai Drăghici, partner, EY România, spune că pentru susţinerea investiţiilor private România trebuie să fie atentă la modul în care sunt atrase finanţările europene. Această zonă, crede el, are nevoie de mai multă predictibilitate, iar bugetele trebuie alocate către priorităţile strategice, cum ar fi eficienţa energetică şi industria. Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - […]
Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
HILS Development, compania de dezvoltare imobiliară deţinută de Ionuţ Negoiţă, anunţă un nou proiect rezidenţial în zona Pallady din estul Capitalei, format din şapte blocuri cu 1.194 apartamente şi 1.217 locuri de parcare. Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Innobyte, una dintre cele mai importante companii româneşti specializate în servicii şi soluţii pentru e-commerce, a închis anul 2023 cu afaceri de 12,57 mil. lei în 2023, înregistrând o creştere de 30% comparativ cu anul precedent, EBITDA situându-se la 2,67 milioane de lei, cu un avans de 40% comparativ cu anul 2022, au transmis reprezentanţii […]
Când gazul era 10 euro economia era calmă şi toată lumea procesa. Preţul s-a dus brusc la 100 euro, de 10 ori preţul, iar acum a scăzut, dar în continuare este de trei ori mai mult. Concurenţii noştri au în continuare cifra 10 la gaz sau la curent, ceea ce înseamnă că Europa nu are […]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro