publicată în data de 2 noiembrie 2023 pe website-ul OMV Petrom, OMV Slovacia, OMV Ungaria Denumire Contract: Licitaţie „Livrarea de posturi de transformare pentru Romania, Slovacia şi Ungaria”
Nr. de referinţă OMV Petrom: Solicitare de expresie de interes nr. 2141 / 30.10.2023ObiectOMV Petrom Marketing SRL. este interesată de încheierea unui contract pentru Livrarea de Posturi de Transformare, complet echipate (echipamente electrice de medie şi joasă tensiune, inclusiv dispozitive destinate protecţiei prin relee, măsurării energiei electrice active şi reactive, teleconducerii reţelei, precum şi cu circuitele de servicii proprii) sau parţial echipate care sa asigure puterea de ieşire necesara alimentarii staţiilor de încărcare electrica ultra-rapida pe coridoarele TEN-T in staţiile de distribuţie carburanţi existente in Romania, Slovacia si Ungaria.ContextPrezenta licitaţie se derulează în cadrul proiectului “Accelerează Încărcarea Ultra-Rapidă Central şi Est- Europeană”, ce a fost aprobat pentru finanţare europeană prin Mecanismul de Interconectare a Europei (Connecting Europe Facility), cu sprijinul Ministerului Transportului şi al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene din România, aprobare în urma căreia OMV Petrom Marketing SRL (parte din OMV Petrom) are calitatea de beneficiar în cadrul Contractului de finanţare încheiat cu Agenţia Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură şi Mediu.Scopul proiectului este de a contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera şi, în acelaşi timp, de a permite deplasarea pe distanţe lungi a vehiculelor electrice. Obiectivul specific al proiectului este achiziţia de Posturi de Transformare in Anvelope Prefabricate de Beton pentru alimentarea cu energie electrica a staţiilor de încărcare a vehiculelor electrice, accesibile publicului cu câte 2 puncte de încărcare cu o putere minimă de 150 kW, de-a lungul reţelei TEN-T în Romania, Ungaria şi Slovacia. Mai multe detalii sunt disponibile aici https://www.omvpetrom.com/ro/activitatile-noastre/proiecte-cu-emisii-de-carbon-reduse-si-zero/e-mobility-proiect-cefSelecţia companiilor care vor fi invitate să depună o ofertă se va face pe baza următoarelor criterii de pre-calificare, reprezentând cerinţe minime:1. LOT 1 - 6 – un total de 80* posturi de transformare (20/0,4 kV) livrate în România, după cum urmează:2. LOT 7 - 9 – un total de 7* posturi de transformare de 22/0,4 kV şi putere de ieşire de 630 kVA livrate în Ungaria, după cum urmează:3. LOT 10 - 11 – un total 11* posturi de transformare de 22/0,42/0,241kV, si putere de ieşire de 630 kVA livrate în Slovacia, dupa cum urmează:(*numărul reprezintă planul de dezvoltare si este obligatoriu, cu toate acestea pot să apără mici variaţii).Fiecare participant în cadrul procedurii de licitaţiei poate depune o ofertă în cadrul unuia sau mai multor loturi.Numărul aproximativ de posturi de transformare planificat este: 98. Licitaţia se va finaliza cu un contract de furnizare echipamente încheiat cu unul sau mai mulţi câştigători. Contractul va fi valabil până cel mai târziu 9 noiembrie 2025.Cerinţe privind capacitatea ofertanţilorOMV Petrom Marketing SRL invită companiile eligibile să îşi exprime interesul pentru furnizarea echipamentelor menţionate mai sus. Companiile interesate trebuie să furnizeze informaţii care demonstrează capacitatea necesară şi experienţa relevantă pentru a executa contractul:- Condiţiile şi istoricul financiar (indicatori de risc D&B şi date financiare);- Experienţa similară.Orice potenţială asociere trebuie să furnizeze informaţia solicitată pentru toţi partenerii asocierii.Selecţia companiilor, care vor fi invitate să depună o ofertă, se va face ţinând cont de următoarele criterii de precalificare, acestea fiind cerinţe minime de participare, în cadrul fiecărui lot, după cum urmează:Loturile nr. de la 1 la 6 - Romania – echipamentul trebuie sa fie autorizat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei – “ANRE”. Îndeplinirea criteriului va fi demonstrată prin prezentarea atestatului ANRE al producătorului.Loturile de la nr. 7 la 9 Ungaria, echipamentul trebuie să corespundă cu standardele de calitate valabile pentru echipamentele electrice (anterior „MEEI”), cerinţele Operatorilor Sistemului de Distribuţie din Ungaria şi trebuie să aibă valabil marcajul CE (Conformité Européenne). Îndeplinirea criteriului va fi demonstrată prin prezentarea de documente oficiale ale echipamentului.Loturile de la nr. 10 la 11 Slovacia, echipamentul trebuie să corespundă cu standardele de calitate valabile pentru echipamentele electrice, cerinţele Operatorilor Sistemului de Distribuţie din Slovacia şi trebuie să aibă valabil marcajul CE (Conformité Européenne). Îndeplinirea criteriului va fi demonstrată prin prezentarea de documente oficiale ale echipamentului.Pentru toate companiile participante, riscul financiar conform cu agenţiile de rating acceptate în general trebuie sa fie maxim “Average”. Un raport D&B pentru participantul respectiv va fi obţinut de către OMV Petrom Marketing SRL după transmiterea expresiei de interes a participantului.Toate companiile participante trebuie sa aibă experienţa similara in livrarea de posturi TRAFO de minim 600 kVA. Experienţa se va dovedi prin prezentarea oricărui document (de exemplu: proces verbal de predare-primire) care atestă livrarea unui număr minim de posturi TRAFO de minim 600 kVA reprezentând cel puţin 50% din cantitatea aferenta lotului/ loturilor pentru care intenţionează să oferteze.De exemplu, daca lotul vizat include 20 posturi de transformare de minim 600 kVA, numărul minim necesar pentru care trebuie dovedita experienţa similară este de 10 posturi de transformare. Dacă se intenţionează ofertarea pentru mai multe loturi, atunci cerinţa se cumulează corespunzător.Toate documentele transmise pentru demonstrarea conformităţii cu toate cerinţele, vor fi în limba engleză sau în limba română pentru loturile 1 - 6, în limba engleză sau în limba maghiară pentru loturile 7 - 9 şi în limba engleză sau în limba slovacă pentru loturile 10 - 11.Modul de depunere a expresiilor de interesCompaniile care intenţionează sa participe la licitaţie trebuie:sa transmită expresiile de interes în formă scrisă la adresa de mai jos (e-mail) până la data de 17.11.2023, sfârşitul zilei, sisa precizeze indicaţia cu privire la numărul lotului/ loturilor din licitaţie pentru care doresc să trimită o ofertă (de ex: 3 loturi (lot 1, 2, 3) sau 6 loturi (lot 1, 2, 3, 7, 10, 12) sisa transmită documentele necesare demonstrării conformităţii cu cerinţele minime de precalificare.Companiile care vor îndeplini toate criteriile de precalificare vor primi caietul de sarcini şi vor fi invitate să trimită o ofertă prin intermediul platformei SAP Ariba, platforma online de management al achiziţiilor din cadrul Grupului OMV. Pentru a putea participa in cadrul licitaţiei, va trebui sa daţi curs invitaţiei de înregistrare in SAP Ariba trimisa de OMV Petrom.În cazul în care nu sunteţi înregistrat în SAP Ariba , vă rugăm să menţionaţi un nume şi o adresă de email unde să fiţi invitaţi pentru înregistrare şi participare.Prezenta solicitare de expresie de interes este valabilă până la data de vineri, 17.11.2023.Solicitări de clarificăriEventualele clarificări cu privire la conţinutul prezentei solicitări pot fi transmise de către companiile interesate cel târziu până la data de joi, 16.11.2023, la adresa de email crina.tudorie@omv.com.Crina TudorieOMV Petrom S.A.Mob:+4 0730 399 469Mailto: crina.tudorie@omv.com “Finanţat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere şi opiniile exprimate aparţin, însă, exclusiv autorului şi nu reflectă neapărat punctele de vedere şi opiniile Uniunii Europene sau ale CINEA (Agenţia Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură şi Mediu). Nici Uniunea Europeană şi nici autoritatea finanţatoare nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.”
.hide {
display: none!important;
}
#playerContainer {
display: inline-block;
margin: 20px auto!important;
background: #eee;
display: inline-block;
padding: 20px;
border-radius: 15px;
}
.logoContainer {
margin-bottom: 10px!important;
width: 200px;
}
.logoContainer img {
width: 100%;
}
(function() {
var answerContainer;
var playerContainer;
var logoContainer;
var panel;
var audioTag;
var audioSource;
var logo;
var stage;
var songIndex = 0;
var previewState = "";
var nextBtn;
var radio_playlist = [
'/playlist/track1.mp3',
'/playlist/track2.mp3',
'/playlist/track3.mp3',
'/playlist/track4.mp3',
'/playlist/track5.mp3'
];
//creez sursa playerului
audioSource = document.createElement("source");
audioSource.setAttribute("src", radio_playlist[songIndex]);
audioSource.setAttribute("type", "audio/mpeg");
//creez playerul si adaug sursa
audioTag = document.createElement("audio");
audioTag.controls = true;
// audioTag.autoplay = true;
audioTag.appendChild(audioSource);
//creez img cu logo
logo = document.createElement("img");
logo.setAttribute("src", "/images/logo_smart.png");
//creez un div in care pun img-ul cu logo
logoContainer = document.createElement("div");
logoContainer.setAttribute("class", "logoContainer");
logoContainer.appendChild(logo);
//creez containerul playerului si adaug logoul si playerul
playerContainer = document.createElement("div");
playerContainer.setAttribute("id", "playerContainer");
playerContainer.appendChild(logoContainer);
playerContainer.appendChild(audioTag);
var interv = setInterval(function () {
panel = document.getElementById("nvl-widget-container").querySelector('.nvl-panel');
if (panel) {
panel.insertBefore(playerContainer, panel.childNodes[2]);
stage = 1;
previewState = "quiz";
addEventButton();
clearInterval(interv);
}
}, 1000);
function addEventButton() {
var interv = setInterval(function () {
nextBtn = document.getElementById("nvl-next-button");
if (typeof(nextBtn) != 'undefined' && nextBtn != null) {
if (stage > 1) {
nextBtn.removeEventListener("click", handleClickNextButton);
}
nextBtn.addEventListener("click", handleClickNextButton);
clearInterval(interv);
}
}, 100);
}
function handleClickNextButton() {
var interv = setInterval(function () {
answerContainer = document.getElementById("nvl-widget-container").getElementsByClassName("nvl-answers-container")[0];
if (typeof(answerContainer) != 'undefined' && answerContainer != null && answerContainer.hasAttribute("type")) {
if ( answerContainer.getAttribute("type") === "results" && previewState === "quiz" ) {
stage++;
previewState = "results";
playerContainer.classList.add("hide");
audioTag.pause();
addEventButton();
clearInterval(interv);
} else if ( answerContainer.getAttribute("type") === "quiz" && previewState === "results" ) {
stage++;
previewState = "quiz";
playerContainer.classList.remove("hide");
nextSong();
addEventButton();
clearInterval(interv);
}
}
}, 100);
}
function nextSong() {
songIndex += 1;
audioSource.setAttribute("src", radio_playlist[songIndex]);
audioSource.setAttribute("type", "audio/mpeg");
audioTag.load();
}
function getCookie(name) {
var value = "; " + document.cookie;
var parts = value.split("; " + name + "=");
if (parts.length == 2) return parts.pop().split(";").shift();
}
function nextDay(x){
var now = new Date();
var daysLeft = (x+(7-now.getDay())) % 7;
if(daysLeft == 0) {
daysLeft = 7;
}
now.setDate(now.getDate() + daysLeft);
return now;
}
function cookieStatus() {
var quizCookie = "nvl_quiz_cookie";
var testCookie = "verify_quiz";
var dayLimit = 1; // ziua de luni - ziua in care trebuie sterse cookieurile quizului sa se poata afisa din nou
var oraStergere = 14; // ora la care se vor sterge cookieurile
var value = getCookie(testCookie);
if (!value) {
// console.log("Nu exista cookiul meu, deci stergem cookie-ul sondajului si scriu cookie-ul meu");
var date = nextDay(dayLimit);
date.setHours(oraStergere);
date.setMinutes(0);
date.setSeconds(0);
document.cookie = quizCookie + "=; expires=Thu, 01 Jan 1970 00:00:01 GMT; path=/";
document.cookie = testCookie + "=1; expires=" + date + "; path=/";
}
else {
// console.log("Exista cookiul meu, deci nu fac nimic");
}
}
// cookieStatus();
})();
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
Tweet
Urmărește
Print
Mail
Articole recomandate
...
Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro