
Rompetrol îşi extinde în acest an reţeaua din România cu 13 noi staţii de distribuţie carburanţi, primele şase fiind în diverse faze de construcţie şi urmează să fie deschise în perioada iunie - iulie. „Este un proiect complex, pentru că îl desfăşurăm în trei zone distincte, simultan, dar beneficiem de suportul unor echipe specializate, cu experienţă în astfel de lucrări. Noile staţii vor asigura o creştere a prezenţei Rompetrol în zone cu rol strategic pentru transporturi, în acord cu dezvoltarea infrastructurii naţionale. În continuare, dorim să dezvoltăm reţeaua şi suntem deschişi oportunităţilor care pot aduce un plus pentru segmentul de distribuţie naţional”, a declarat Laurenţiu Colţănel, Director Planificare Reţea şi Dezvoltare în cadrul KMG International (Rompetrol).
Cele 6 staţii vor crea un număr total de peste 130 de noi locuri de muncă şi vor fi dotate, fiecare, cu trei pompe multiprodus, o pompă de mare viteză şi una cu AdBlue (aditiv special folosit la motoare diesel, pentru conformare la standardul Euro 6), skid GPL, dar şi câte patru staţii de încărcare de 150 kW. Două staţii sunt construite în judeţul Mureş (localitatea Sânpaul), pe Autostrada A3, la distanţă scurtă de municipiul Târgu Mureş, şi vor avea 36 de locuri de parcare pentru autoturisme şi 11 locuri de parcare pentru maşini de mare tonaj. Alte două staţii noi vor fi deschise pe varianta ocolitoare a municipiului Braşov, urmând să aibă parcare pentru 59 de autoturisme şi 22 de maşini de mare tonaj.
/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.inread */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroueerkxgpoo",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());
Alte două staţii de carburanţi sunt în construcţie în municipiul Suceava – Suceava Ipoteşti (pe Drumul Naţional 2, la intrare în Suceava) şi Suceava Scheia (pe varianta ocolitoare). Împreună, cele două staţii au o capacitate de parcare pentru 50 de autoturisme şi 20 de maşini de mare tonaj. Totodată, lucrările pentru alte şapte noi staţii Rompetrol au fost iniţiate, în locaţii din toată ţara – Centura Bucureşti, Ovidiu (judeţul Constanţa), Iaşi, Bacău, Timişoara, precum şi două staţii pe ruta de ieşire/intrare Republica Moldova, prin Vama Albiţa. Acestea vor genera alte circa 130 de locuri de muncă. La finalul lucrărilor, noile benzinării vor fi preluate în operare de Rompetrol Downstream, divizia de retail a Grupului KMG International în România. La finalul lui septembrie 2025, segmentul de distribuţie al Rompetrol în România cuprindea 1.206 puncte de comercializare, care utilizează exclusiv carburanţi produşi în rafinăria Petromidia Năvodari.Rompetrol este principala marcă a KMG International, grup deţinut de KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan.
Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro