Jean-Marie Le Pen a murit la 96 de ani
7 ianuarie 2025Jean-Marie Le Pen, lider al extremei drepte franceze şi finalist în alegerile prezidenţiale din 2002, a murit marţi la vârsta de 96 de ani,…
Jean-Marie Le Pen, lider al extremei drepte franceze şi finalist în alegerile prezidenţiale din 2002, a murit marţi la vârsta de 96 de ani,…
Grupul kazah KazMunayGas, proprietarul rafinăriei Petromidia, a făcut o ofertă pentru preluarea rafinăriei din Bulgaria a grupului rus Lukoil, conform surselor apropiate negocierilor. Informatie…
Cea mai veche masonerie a evreilor din lume îi adresează o scrisoare preşedintelui ilegitim Klaus Iohannis, atrăgându-i atenţia asupra pericolului alegerii unui antisemit în…
Getty Images Holdings explorează o posibilă fuziune cu rivalul Shutterstock Inc., potrivit unor persoane familiarizate cu situaţia. Acţiunile Getty Images au crescut cu până…
Inflaţia din zona euro a accelerat luna trecută, susţinând abordarea treptată a Băncii Centrale Europene (BCE) de reducere a ratelor dobânzilor, fără a le…
Activităţile precum valorificarea fructelor de pădure, trufelor, ciupercilor, plantelor medicinale, vânătoarea şi piscicultura au adus Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva venituri de aproximativ…
DRI, subsidiara grupului energetic ucrainean DTEK, în spatele căruia se afla miliardarul Rinat Ahmetov, l-a numit pe Ivan Geliukh în funcţia de Chief Executive…
Mii de georgieni au protestat în faţa Parlamentului în noaptea de Crăciun ortodox pe stil vechi, marcând a 40-a zi de demonstraţii împotriva deciziei…
Jean-Marie Le Pen, fondatorul partidului de extremă dreapta Frontul Naţional din Franţa şi o figură controversată în politica franceză, a murit la vârsta de…
Era mai bine ca România să facă consolidarea fiscală în 4 ani decât în 7 ani? Era mai bine dacă Guvernul se angaja să…
Compania americană NuScale, listată la New York Stock Exchange (NYSE), proprietara tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) cu care se dorește construirea unei centrale nucleare…
Compania americană NuScale, listată la New York Stock Exchange (NYSE), proprietara tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) cu care se dorește construirea unei centrale nucleare…
Abonează-te + activează clopoțelul: https://www.youtube.com/channel/UCWgk87pKcNHragGsV2WIh5w?sub_confirmation=1 Feed your Greed — investiții, bursă și educație financiară, fără filfizonerie. Cristian Sima, 25+ ani experiență pe burse. Membership…
Bursa de Valori București a încheiat săptămâna pe minus. Indicele BET a pierdut vineri, 9 octombrie, 157,50 puncte (-0,47%) și s-a oprit la 33.400,45…
Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.