Zelenski: SUA propun un nou format de negocieri cu Ucraina şi Rusia
20 decembrie 2025Statele Unite au propus un posibil nou format pentru negocierile de pace dintre Ucraina şi Rusia, care ar putea include participarea unor emisari americani…
Statele Unite au propus un posibil nou format pentru negocierile de pace dintre Ucraina şi Rusia, care ar putea include participarea unor emisari americani…
Preşedintele Nicuşor Dan se referă, sâmbătă, la o decizie recentă a Curţii Constituţionale, care a adus o schimbare esenţială: preşedintele ţării îşi recâştigă dreptul…
Preşedintele american a relatat o presupusă conversaţie telefonică cu omologul său francez. Dezvăluirea a fost făcută în timpul unui eveniment public din Carolina de…
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi-a exprimat convingerea că cele două moţiuni simple, depuse de opoziţie împotriva ministrului Justiţiei, Radu Marinescu, şi a ministrului de…
Majorarea taxelor şi impozitelor locale programată pentru anul viitor creează dificultăţi administrative în primăriile din întreaga ţară, în contextul în care autorităţile locale reclamă…
Rapoartele serviciilor secrete americane avertizează că preşedintele rus Vladimir Putin intenţionează să cucerească întreaga Ucraină şi să recucerească părţi din Europa care au aparţinut…
Preşedintele american Donald Trump urmează să fie informat de prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, că orice extindere a programului de rachete balistice al Iranului reprezintă…
Statele Unite au lovit noaptea trecută 70 de ţinte ale grupării teroriste ISIS, în Siria, conform euronews. Cel puţin cinci membrii ai grupării au…
Mai multe companii ruseşti care activează în domeniul apărării au fost vizate, în ultimele săptămâni, de o campanie de spionaj cibernetic ce a folosit…
Statele Unite au propus un nou cadru de discuţii pentru pacea dintre Ucraina şi Rusia. Formatul ar putea include Ucraina, SUA, Rusia şi, posibil,…
Tractat de acțiunile producătorilor de energie, indicele principal de la BVB a urcat agresiv și a recuperat aproape integral impulsul corectiv al lunii septembrie.…
Programul de guvernare al cabinetului propus de premierul desemnat Luca Niculescu prevede majorarea de la 1.940 lei la 3.500 lei a pragului de venit…
Dumitru Chisăliță (53 de ani), ministrul propus la Energie în cabinetul premierului desemnat Luca Niculescu, de profesie inginer și fără afiliere politică, cunoscut public…
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatoarea centralei nucleare Cernavodă, a elaborat un draft de rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli pe 2026 fundamentat…
Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.