Elena Rîbakina s-a retras de la Roland Garros
3 iunie 2023Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rîbakina, locul 4 mondial, s-a retras de la Roland Garros, înainte de meciul din turul al treilea Informatie preluata…
Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rîbakina, locul 4 mondial, s-a retras de la Roland Garros, înainte de meciul din turul al treilea Informatie preluata…
Papa Francisc va efectua o vizită apostolică în Mongolia în perioada 31 august – 4 septembrie, la invitaţia preşedintelui acestei ţări, a anunţat sâmbătă…
Meteorologii au emis cod roşu de averse torenţiale, vijelie şi rafale de vânt valabil sâmbătă în mai multe localităţi din judeţele Gorj şi Dolj.…
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, sâmbătă, că peste 25.000 de persoane au participat la programul ‘Străzi deschise’, în primele două zile când…
Guvernatorul Texasului Greg Abbott a semnat, vineri, o lege care interzice acordarea de asistenţă medicală minorilor transgender, extinzând şi mai mult restricţiile privind accesul…
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a primit Premiul Civic German, conferit de Fundaţia Civică Bad Harzburg, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la…
Ministrul Meidului, Tanczos Barna, afirmă, sâmbătă, că este o mare onoare ca satele transilvănene, pădurile virgine şi superbele pajişti cu arbori seculari din România…
Ucraina este pregătită să lanseze contraofensiva mult aşteptată pentru a recuceri teritoriul ocupat de ruşi, a declarat preşedintele Volodimir Zelenskii într-un interviu publicat sâmbătă…
În sistemul public de sănătate creşterea salariilor determină o creştere a calităţi serviciilor medicale şi o reducere semnificativă a migraţiei profesioniştilor din sănătate, potrivit…
China a criticat Statele Unite după ce Washingtonul a declarat că discuţiile sunt cheia pentru evitarea unei ‘crize’, conform informatiilor publicate de Al Jazeera,…
Evaluarea FMI din 13 octombrie pune în atenție datoria, lichiditatea și mecanismele care pot amplifica un șoc bursier.
Platforma Investestelabursa – https://investestelabursa.ro/platforma/
Brent urcă cu 1,35%, la 107,35 dolari/baril, după atacul asupra unei clădiri administrative Aramco din Dhahran; piețele așteaptă CPI-ul din SUA pe septembrie (mediană…
Astăzi, de la ora 9.30, începe a doua zi a Profit Energy.Forum, Energia României în Europa – între independență și interdependență – Ediția a…
Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.