Papa Leon al XIV-lea a efectuat o vizită la clubul spaniol Real Madrid
9 iunie 2026Papa Leon al XIV-lea a fost primit luni de preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, la stadionul Santiago Bernabeu, care a găzduit luni o…
Papa Leon al XIV-lea a fost primit luni de preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, la stadionul Santiago Bernabeu, care a găzduit luni o…
Preşedintele Portugaliei, Antonio Jose Seguro, a îndemnat luni selecţionatei de fotbal a ţării sale să cucerească and #39;trofeul care lipseşte and #39;, Cupa Mondială,…
Premierul desemnat, Eugen Tomac, se arată optimist că partidele politice vor vota Guvernul pe care îl propune spre vot Parlamentului, el declarând că este…
Şeful armatei pakistaneze, mareşalul Asim Munir, a promis marţi să extindă cooperarea în domeniul apărării cu Libanul, un demers ce coincide cu intensificarea eforturilor…
Compania Microsoft operează pe piaţa din România cu un număr de aproximativ 2.000 de angajaţi distribuiţi în trei centre urbane: Bucureşti, Iaşi şi Timişoara.…
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a efectuat plăţi în valoare totală de 156.654.332,85 lei pentru decontarea unor lucrări aferente unui număr de…
Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei (MDLPA) a efectuat plati in valoare totala de 156.654.332,85 lei pentru decontarea unor lucrari aferente unui numar de…
Armata taiwaneză a simulat distrugerea unei forţe de invazie chineze în cadrul unui exerciţiu de apărare de coastă desfăşurat în vestul insulei. Informatie preluata…
O analiză realizată de operatorul Christian Tour indică o creştere a cererii de vacanţe în Grecia pentru sezonul estival 2026, cu o orientare a…
Eurowind Energy, dezvoltator și operator danez de proiecte regenerabile a primit autorizațiile de construire pentru Centrala Electrică Fotovoltaică și Centrala Eoliană Siminoc, în județul…
România și Bulgaria au trecut prin aceeași vară secetoasă, care a afectat producția de energie electrică. În timp ce România a fost nevoită să…
Atunci când alegi un cont de investiții gestionat, contează experiența administratorului, strategia folosită, nivelul de risc și istoricul rezultatelor. Prin administrarea discreționară, portofoliul este…
Detalii pe www.celindra.ro Abonează-te + activează clopoțelul: https://www.youtube.com/channel/UCWgk87pKcNHragGsV2WIh5w?sub_confirmation=1 Feed your Greed — investiții, bursă și educație financiară, fără filfizonerie. Cristian Sima, 25+ ani experiență…
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat în această săptămână peste 2,3 miliarde de lei la capitalizare (0,35%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu…
Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.