Messi scrie istorie fotbalistică în paşi de tango
22 iunie 2026Argentina a învins Austria cu 2-0. Nu putem spune că am asistat la un festival de inventivitate, dar meciul a avut ritm şi nerv(i),…
Argentina a învins Austria cu 2-0. Nu putem spune că am asistat la un festival de inventivitate, dar meciul a avut ritm şi nerv(i),…
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Florin Manole, a primit luni aviz favorabil în comisiile de specialitate reunite ale…
Irina Begu, locul 211 WTA, s-a calificat, luni, în turul al doilea al turneului de categorie WTA 500 de la Bad Homburg, trecând în…
Deputatul PSD Ioan Vulpescu a primit aviz pozitiv, luni, din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului pentru funcţia de ministru al Culturii Informatie preluata…
Vicepreşedintele PNL Alexandru Muraru afirmă, luni seară, că preşedintele Nicuşor Dan este primul şef de stat care va aduce extremismul la guvernare, după ce…
Deputatul PNL Raluca Turcan a arătat, luni, că premierul desemnat Adrian Veştea este dispus să oficializeze prezenţa AUR la guvernare, sfidând toate declaraţiile făcute…
România atrage atenţia Comisiei Europene să flexibilizeze măsurile care vizează statutul de specie strict protejată a ursului brun, pentru a putea implementa măsurile de…
Garda de Mediu a aplicat, în perioada 15-19 iunie, amenzi în valoare totală de peste 1,7 milioane de lei în Delta Dunării şi a…
Ministrul propus la Justiţie, Radu Marinescu, a declarat luni în audierile din comisiile reunite din Parlament, unde a primit aviz favorabil, că, pentru prima…
Eurostat anunţă, luni, că preţurile combustibililor pentru transportul personal au crescut în luna mai în toate ţările UE, media fiind +20,7% în mai faţă…
Compania americană NuScale, listată la New York Stock Exchange (NYSE), proprietara tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) cu care se dorește construirea unei centrale nucleare…
Compania americană NuScale, listată la New York Stock Exchange (NYSE), proprietara tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) cu care se dorește construirea unei centrale nucleare…
Abonează-te + activează clopoțelul: https://www.youtube.com/channel/UCWgk87pKcNHragGsV2WIh5w?sub_confirmation=1 Feed your Greed — investiții, bursă și educație financiară, fără filfizonerie. Cristian Sima, 25+ ani experiență pe burse. Membership…
Bursa de Valori București a încheiat săptămâna pe minus. Indicele BET a pierdut vineri, 9 octombrie, 157,50 puncte (-0,47%) și s-a oprit la 33.400,45…
Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.