„După o matură chibzuinţă am decis să-mi depun în această seară candidatura pentru alegerile prezidenţiale. Sunt necesare câteva precizări. Dosarul meu de candidatură nu este însoţit de liste de semnături deoarece în nicio ţară membră a Uniunii Europene nu sunt solicitate atât de multe semnături de susţinere precum în România. De exemplu, în Bulgaria un candidat independent se poate înscrie cu doar 2.500 de semnături. În Austria este nevoie de 6.000 de semnături pentru a fi înscris în cursa prezidenţială. În plus, întreaga dezbatere din ultimele zile privind modalităţile potenţial oneroase de a strânge 200.000 de semnături de susţinere dovedeşte că nu este o cerinţă democratică. De asemenea, nu trebuie să uităm faptul că, inclusiv la alegerile prezidenţiale de anul trecut, au fost mai mulţi candidaţi care nu au obţinut nici măcar o zecime de voturi din numărul de semnături depuse la înscriere. Atunci, care mai este rostul acestor semnături de susţinere, ce dovedesc ele? În aceste condiţii, consider că prevederea din legea electorală de a avea o listă de 200.000 susţinători, impusă acum două decenii, nu este în conformitate cu spiritul Constituţiei României”, scrie pe Facebook Remus Pricopie.
Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro