Punctele gastronomice locale vor deveni o realitate în mediul rural şi în oraşele mici, dacă Parlamentul va adopta proiectul legislativ depus astăzi de deputaţii şi senatorii PNL, care doresc realizarea în ţară a mai multor astfel de locaţii în care se vor prepara şi servi produse culinare şi băuturi, după reţete specifice zonei, pentru un […]
Senatorul PSD Vasile Dîncu afirmă că problema lucrărilor efectuate de partea ucraineană pe Canalul Bâstroe, calificate de social-democrat drept 'un conflict provizoriu', se poate rezolva prin dialog astfel încât să protejăm ecosistemul din Delta Dunării, dar să îi ajutăm şi pe vecinii ucraineni să îşi rezolve probleme economice pe care le au Informatie preluata din […]
Parlamentul de la Chişinău a votat astăzi o Declaraţie prin care condamnă războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi se alătură eforturilor statelor democratice de înfiinţare a unui tribunal care să condamne crimele de război comise de regimul de la Moscova, votul fiind boicotat de Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor (BCS, prorus) Informatie preluata […]
Statele Unite vor trata de acum înainte atacurile 'ransomware' drept ameninţări la adresa securităţii naţionale, nu doar simple infracţiuni, a anunţat astăzi Casa Albă Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Banca Centrală Europeană ar putea decide noi majorări ale dobânzii de referinţă după reuniunea de politică monetară din martie, în funcţie de datele primite, a afirmat astăzi preşedintele BCE, Christine Lagarde Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Germania şi aliaţii săi occidentali poartă discuţii cu Kievul cu privire la viitoarele garanţii de securitate în vederea pregătirii păcii pentru Ucraina, a declarat astăzi, în Bundestag, cancelarului german Olaf Scholz Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Preşedintele Huawei Carrier BG, Li Peng, a ţinut un discurs la MWC Barcelona 2023 despre regândirea modelelor de afaceri 5G, consolidarea acoperirii 5G şi reinventarea tehnologiilor 5G Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Începând cu data de 2 mai 2023, va intra în vigoare un nou Regulament european privind piaţa digitală, apărut din necesitatea de a proteja atât persoanele fizice cât şi pe cele juridice de efectele monopolului deţinut în mediul online de giganţii tehnologiei. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat astăzi Occidentul că 'îngroapă cu neruşinare' iniţiativa privind transportul cerealelor pe Marea Neagră, care facilitează exportul de produse agricole din porturile sudice ale Ucrainei Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Eurohold Bulgaria AD, companie din Bulgaria listată la Bursa de valori de la Sofia a raportat o performanţă puternică în ultimul trimestru al anului 2022Eurohold Bulgaria AD, companie din Bulgaria listată la Bursa de valori de la Sofia a raportat o performanţă puternică în ultimul trimestru al anului 2022, conform unui comunicat remis redacţiei. Potrivit […]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro