În perioada 04-06.09.2023, comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), însoţiţi de specialiştii Direcţiei Metale Preţioase Pietre Preţioase şi Proces Kimberley, din cadrul instituţiei, au verificat 14 operatori economici care efectuează operaţiuni cu metale şi pietre preţioase, în municipiul Sibiu. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Încă de ieri, 6 septembrie, S.O.S. România a avertizat autorităţile române printr-un comunicat de presă că situaţia resturilor de dronă ajunse pe teritoriul nostru trebuie tratată cu calm, echilibru şi obiectivitate pentru că drona 'nu a atacat România, ci, eventual, a fost deviată tocmai de loviturile antiaeriene ale Ucrainei'. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - […]
Preşedintele Klaus Iohannis a avut, joi, o întâlnire bilaterală cu omologul leton, Edgars Rinkevics, cu care a discutat despre cooperarea bilaterală dintre cele două ţări, evoluţiile recente privind războiul împotriva Ucrainei şi consolidarea Flancului estic al NATO, a formatului B9 şi a Iniţiativei celor Trei Mări. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul […]
Apelul pentru proiecte pe hidrogen verde va fi foarte competitiv, fiind primite 19 aplicaţii, şi ne aşteptăm să semnăm contractele cel târziu la începutul lunii octombrie, a declarat, joi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în marja Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Ministerul Sănătăţii (MS) precizează că elevii şi preşcolarii trebuie să prezinte adeverinţe medicale sau evize epidemiologice eliberate de medicul de familie doar la înscrierea într-un nou ciclu de învăţământ, mai exact la creşă, grădiniţă, clasa pregătitoare şi clasa a IX-a. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, au avut joi, o discuţie telefonică, la iniţiativa părţii americane, privind implicaţiile asupra României ale atacurilor ruse asupra porturilor fluviale ucrainene. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat că vineri va fi adoptat un proiect de Hotărâre de Guvern prin care vor fi simplificate achiziţiile publice în domeniul IT. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Kremlinul a criticat joi decizia Statelor Unite de a furniza Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit, capabile să străpungă blindajele, dar controversate din cauza riscurilor toxice pentru soldaţi şi populaţie. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Bugetul 'back to school' din acest an este de cel mult 500 de lei pentru materialele şcolare necesare copiilor. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Premierul Marcel Ciolacu a avut, joi, o întrevedere cu o delegaţie a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), prilej cu care a evidenţiat rolul esenţial al acestei bănci pentru proiectele de dezvoltare a României. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro