Peste 26.000 de joburi au fost postate, de la începutul lunii şi până acum pe eJobs, iar, dintre acestea, aproape 5% au fost remote, la jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. '2024 pare că va continua tendinţa de a migra mai degrabă în direcţia reîntoarcerii la birou sau cel puţin a trecerii din […]
Patronatul Român al Industriei Suplimentelor Alimentare (PRISA) cere Ministerului Sănătăţii să adopte cât mai repede normele de aplicare a Legii suplimentelor alimentare 56/2021 pentru a clarifica modul de implementare, a înlătura neconcordanţele între prevederile legii şi situaţia din piaţă şi a elimina piedicile în activitatea operatorilor din acest domeniu şi efectele negative asupra consumatorilor. Informatie […]
Grupul Godmother, care are ca nucleu agenţia de brand experience Godmother, una dintre cele mai importante agenţii de evenimente în industria de publicitate, şi-a făcut public bilanţul pe anul 2023, anunţând o cifră de afaceri de 7,9 mil euro - o creştere cu 19% faţă de anul precedent. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste […]
Comisia Europeană a propus miercuri reînnoirea suspendării taxelor la import şi a contingentelor pentru exporturile ucrainene către UE pentru încă un an, consolidând în acelaşi timp protecţia produselor agricole sensibile din Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Ministrul Sebastian Burduja, lider al PNL Bucureşti a anunţat că joi seară are loc un eveniment la PNL Bucureşti, pentru evaluarea pe care liberalii o fac cu privire la Nicuşor Dan, intitulat 'A treia cale' Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Liderul PSD Marcel Ciolacu a precizat că susţine campania Anti-Ro-Exit a eurodeputatului social-democrat Victor Negrescu de modificare a Constituţiei României Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Anul 2023 a fost un capitol al performanţelor fără precedent pentru piaţă de capital din România, înregistrând maxime istorice pe mai multe paliere, precum valoarea tranzacţiilor cu acţiuni şi obligaţiuni, lichiditatea medie zilnică, indici bursieri, valoare de piaţă a companiilor. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă le-a transmis miercuri colegilor, în şedinţa partidului, că reuşita liberalilor în alegeri depinde de organizare şi atitudine Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, a anunţat, miercuri, semnarea contractului pentru montarea a peste 1.000 de camere de supraveghere în oraş, acestea urmând să monitorizeze aproape 600 de obiective, printre care parcuri, locuri de joacă şi staţii de autobuz Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Ministrul Cercetării, Digitalizarii şi Inovării, Bogdan Ivan, a anunţat miercuri, că România este într-un stadiu foarte avansat cu implementarea proiectului de cloud guvernamental, care în februarie va fi pus în licitaţie publică şi a afirmat că ţara noastră va avea apoi unul dintre cele mai moderne sisteme informatice din lume Informatie preluata din publicatia "Bursa" […]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro