Preşedintele UDMR şi totodată candidat la Preşedinţia României, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, la Deva, că provocările cele mai importante în acest moment, în ţara noastră, sunt cele legate de declinul demografic, menţionând, în acest context, că anul trecut s-au născut doar 156.000 de copii, cei mai puţini din istoria modernă a României Informatie preluata […]
Un avion al Forţelor Aeriene Italiene a decolat astăzi transportând peste 15 tone de ajutoare umanitare destinate populaţiei din Gaza, conform unui comunicat al Ministerului Apărării din Italia Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Negociatorul-şef al Parlamentului European, eurodeputatul PSD Victor Negrescu, a anunţat sâmbătă că, după zeci de ore de negocieri, a obţinut acordul interinstituţional cu privire la bugetul Uniunii Europene pentru anul 2025, care prevede alocări în valoare de aproape 200 de miliarde de euro şi care reprezintă o creştere de circa 10,5 miliarde de euro comparativ […]
Ungaria intenţionează să reducă bugetul alocat Apărării începând de anul viitor, tocmai când Donald Trump, unul dintre principalii susţinători ai ideii că statele membre NATO ar trebui să suporte o parte mai mare din costurile cu apărarea statelor membre ale alianţei, va reveni în postul de preşedinte al SUA Informatie preluata din publicatia "Bursa" - […]
Candidatul PSD pentru funcţia de preşedinte al României, Marcel Ciolacu, deplânge faptul că au trecut aproape trei săptămâni din campania electorală fără a se fi discutat, în spaţiul public, ideile şi programele propuse de candidaţi Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a afirmat că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, nu doreşte pacea în cazul în care s-ar aşeza la masa negocierilor, ci să pună capăt izolării sale, subliniind totodată că negocierile cu Rusia sunt posibile doar în condiţii de putere din partea Ucrainei Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral […]
Preşedintele PNL şi candidatul partidului pentru preşedinţia României, Nicolae Ciucă, cere membrilor de partid care fac campanie electorală să nu 'forţeze' pe nimeni să voteze cu PNL, ci să îi convingă pe alegători Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă că deznodământul primului tur de scrutin pentru alegerile prezidenţiale din acest an este extrem de important pentru că 'rezultatul votului din 24 noiembrie ne va deschide calea către preşedinţia Românei şi va potenţa extraordinar de mult scorul din alegerile parlamentare, garantând practic participarea PNL la viitoare guvernare cel […]
Preţul petrolului Brent a scăzut în această săptămână cu 4%, iar cel al petrolului WTI cu 5%, din cauza cererii slabe din China şi a unei posibile încetiniri a ritmului reducerii ratelor dobânzilor Rezervei Federale din SUA Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Elena Lasconi a lansat un apel public, în emisiunea Insider Politic, la Prima Tv, ca procurorii să se autosesizeze şi să facă verificări pentru a stabili dacă înalţii oficiali ai statului român au primit de la serviciile de informaţii date despre eventuale legături ale lui George Simion cu Federaţia Rusă Informatie preluata din publicatia "Bursa" […]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro