Reţele electrice anunţă că de pe 30 noiembrie 2024 companiile de distribuţie a energiei electrice Reţele Electrice Muntenia, Reţele Electrice Dobrogea şi Reţele Electrice Banat, parte a grupului PPC în România, fuzionează sub numele Reţele Electrice România, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Fuziunea companiilor într-o singură entitate legală urmăreşte optimizarea operaţiunilor specifice la nivelul celor […]
Fundaţia Civitas pentru Societatea Civilă Cluj şi Odorheiu Secuiesc, împreună cu Fundaţia World Vision România, lansează proiectul Academia de Afaceri Sociale în mediul urban, unde se vor acorda granturi de 61.000 de euro nerambursabili pentru 34 de idei de afaceri sociale în oraşele din 3 regiuni ale României: Nord-Vest, Centru şi Nord-Est, potrivit unui comunicat […]
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) îi solicită preşedintelui interimar al Partidului Naţional LIberal (PNL), Ilie Bolojan, să clarifice sintagma 'Mă gândesc doar la pensiile militarilor, care şi acestea trebuie eliminate.', potrivit unui comunicat emis redacţiei. Lansată recent în spaţiul public, declaraţia lui Ilie Bolojan a generat un val de reacţii în întregul […]
Consolidarea măsurilor UE de apărare împotriva regimurilor fiscale dăunătoare şi a evitării obligaţiilor fiscale de către întreprinderi nu a eliminat toate lacunele. Aceasta este concluzia unui nou raport al Curţii de Conturi Europene. Cum impozitarea directă este o prerogativă a statelor sale membre, UE nu a putut construi decât un prim zid de apărare. Iar […]
Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES - ETUC) a arătat că în urma presiunilor exercitate de mişcarea sindicală, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a confirmat astăzi că va exista un comisar pentru locuri de muncă de calitate şi drepturi sociale. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Favoritele s-au impus pe linie în prima zi a Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2024, care se desfăşoară de joi până pe 15 decembrie în Austria, Ungaria şi Elveţia. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
'Dragi cetăţeni ai României, Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, doresc să felicit întregul popor român pentru sărbătorirea zilei unirii României, dată istorică pentru statalitatea română şi naţiunea română Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Campioana CSM Constanţa s-a calificat în faza play-off a FIBA EuroCup de pe locul 3 al grupei F, în urma rezultatelor înregistrate, joi seară, în toate grupele competiţiei. Adversara campioanei României va fi Villeneuve D and #39;Asco LM, în dublă manşă eliminatorie. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
FIFA a anunţat, vineri, listele scurte ale nominalizaţilor pentru The Best FIFA Football Awards 2024. Fanii fotbalului din întreaga lume îşi pot exprima acum votul pe site-ul FIFA, la o serie de categorii, printre care şi The Best FIFA Men and #39;s 11 şi The Best FIFA Women and #39;s 11. Informatie preluata din publicatia […]
O listă cu 430 de afirmaţii aberante ale lui Călin Georgescu circulă pe Facebook şi o reproducem: Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro