Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva l-a primit joi pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov, care a acuzat ţările occidentale că au făcut 'acuzaţii nefondate' împotriva Moscovei şi că încearcă să 'ucrainizeze' programul unei reuniuni G20 Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
* Volumul primelor intermediate a crescut, dar plafonarea comisionului de intermediere în întreaga piaţă a afectat veniturile, conform companiei * Profit net de 7,6 milioane lei, cu 34% sub cel din anul anterior Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
O dronă rusească a lovit o zonă comercială în portul ucrainean Odesa, de la Marea Neagră, ucigând trei persoane, au declarat vineri armata ucraineană şi guvernatorul regional Oleh Kiper Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Cabinetul de război din Israel a fost de acord să trimită, vineri, o echipă de negociere, condusă de directorul Mossad David Barnea, la Paris, pentru a purta discuţii privind o potenţială încetare a focului şi un acord privind eliberarea de ostatici Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Opt pugilişti români, patru fete şi patru băieţi, vor participa în perioada 3-11 martie la turneul de la Busto Arsizio (Italia), penultima competiţie care oferă biletele pentru Jocurile Olimpice de la Paris, prilej cu care preşedintele Federaţiei Române de Box, Vasile Cîtea, speră să califice cel puţin o fată şi un băiat. Informatie preluata din […]
Acţiunile Mercedes-Benz au câştigat în jur de 5% joi, după ce producătorul german de automobile a depăşit aşteptările privind câştigurile din trimestrul patru şi a anunţat un nou program de răscumpărare de acţiuni, în pofida avertismentului privind riscurile 'excepţionale' în anul următor Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Mijlocaşul echipei Real Madrid, Toni Kroos, şi-a anunţat joi revenirea în naţionala Germaniei, după trei ani de la retragere şi înaintea Campionatului European din această vară de pe teren propriu, relatează Reuters. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Portarul internaţional englez al lui Celtic Glasgow, Joe Hart a anunţat joi, pe canalele de socializare, că se va retrage din activitate la finalul acestui sezon. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Banca centrală a Turciei şi-a menţinut joi dobânda de referinţă la 45%, în pofida inflaţiei mai mari, după opt luni consecutive de majorări Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Acţiunile Novavax au crescut cu aproximativ 20% joi, după ce compania a declarat că va soluţiona prin arbitraj un litigiu cu Gavi, o organizaţie globală neguvernamentală de vaccinare, în legătură cu anularea unui acord de cumpărare a vaccinului pentru Covid, Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro