Donald Trump şi-a îndeplinit toate ameninţările pe care le-a făcut în ultima perioadă, tarifele anunţate de el fiind, de fapt, un bagaj de veşti proaste pentru investitori, mai ales pentru că vor fi resimţite consecinţele în întreaga lume, inclusiv în Uniunea Europeană. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
IFC investeşte până la 42 milioane de dolari într-un împrumut acordat Agricover Credit IFN, cea mai mare instituţie financiară nebancară din România specializată în agricultură. Această investiţie va facilita accesul la finanţare pentru microîntreprinderile, întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) din sectorul agricol românesc, iar cel puţin 50% din fonduri vor fi alocate IMM-urilor conduse de […]
VELUX Group a anunţat că în 2024 a redus emisiile de CO and #8322; din operaţiunile proprii cu 11% şi a ajuns la o scădere totală de 60% faţă de anul de referinţă 2020. Rezultatele susţin obiectivul companiei de a reduce emisiile operaţionale până în 2030, iar pentru viitor, VELUX are în plan să accelereze […]
Majorarea agresivă a tarifelor vamale, anunţată recent de administraţia Trump, aduce o schimbare nemaivăzută în istoria comercială a SUA din ultimii 100 de ani, rata efectivă a tarifelor pe importuri crescând de aproape zece ori, de la 2,3% la un nivel record de 22-23% Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click […]
Noile taxe vamale impuse de administraţia Trump asupra Uniunii Europene au generat îngrijorare în rândul economiilor europene, inclusiv în România. Deşi exporturile directe ale României către SUA sunt relativ reduse, impactul indirect asupra sectoarelor dependente de lanţurile de aprovizionare globale ar putea fi semnificativ. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click […]
Agenţia de comunicare integrată, Kooperativa 2.0, face un nou pas spre extinderea în Republica Moldova prin aderarea ca membru la Asociaţia Investitorilor din România. Acest demers vine la doar trei luni după ce agenţia a preluat o parte din acţionariatul companiei moldoveneşti de digital marketing, Just Digital - care astăzi activează sub denumirea Kooperativa 2.0 […]
Comunitatea 'Staţia de energie' de pe website-ul eon.ro se apropie de o jumătate de milion de utilizatori, în numai doi ani de la lansarea acestei platforme educative al cărei scop este familiarizarea consumatorilor de electricitate şi gaz cu universul energiei, astfel încât să se poată orienta corect şi să ia cele mai potrivite decizii, în […]
Prim-ministrul Dorin Recean a declarat că agenţii ruşi au cheltuit circa 200 de milioane de euro - aproape 1% din PIB-ul Republicii Moldova - în eforturile de a cumpăra voturi la alegerile prezidenţiale şi referendumul UE de anul trecut. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
TEILOR Holding S.A. (TEILOR), grup de companii care include lanţul de magazine de bijuterii de lux TEILOR, Teilor Invest Exchange şi compania de intermediere financiară Invest Intermed GF IFN (MoneyGold), listează două noi emisiuni de obligaţiuni, una în lei şi una în euro, pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) […]
Tranzacţiile de comerţ electronic transfrontalier din Europa Centrală şi de Est (CEE) au crescut cu 15% în 2024, atingând 24 de miliarde de euro. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro