Distribuţia globală a bogăţiei a devenit tot mai inegală în ultimele trei decenii, cei ultrabogaţi consolidându-şi controlul asupra resurselor financiare ale lumii, arată un raport publicat miercuri de Laboratorul privind inegalităţile globale, institut de cercetare ataşat Şcolii de Economie din Paris, potrivit AFP, de la care transmitem cele ce urmează. Informatie preluata din publicatia "Bursa" […]
Tot mai multe nave care ocolesc sancţiunile impuse Federaţiei Ruse îşi întrerup deliberat sistemul de poziţionare pe mare, a transponderului AIS, potrivit unei investigaţii jurnalistice publicate astăzi de site-ul Follow The Money. Sursa citată arată că numărul acestor incidente a fost de două ori mai mare în primele opt luni ale anului 2025 faţă de […]
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, la Paris, după întrevederea cu preşedintele francez Emmanuel Macron, că discuţiile au vizat sectorul apărării, investiţiile franceze în ţara noastră, agenda europeană şi provocările războiului hibrid, inclusiv dezinformarea. Şeful statului a anunţat că l-a invitat pe Macron în România în anul 2026, iar liderul francez a confirmat vizita. Informatie preluata […]
Comisia Europeană şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) au semnat un acord de 3,5 milioane de euro, finanţat prin Programul and #8222;UE pentru sănătate and #8221; (EU4Health), cu scopul de a consolida răspunsul global la ameninţarea tot mai ridicată a rezistenţei la antimicrobiene (RAM), potrivit unui comunicat al Executivului european, de la care transmitem cele […]
Fostul director general al TikTok pentru Marea Britanie şi Europa, Richard Waterworth, afirmă că interdicţia privind utilizarea reţelelor de socializare de către persoanele sub 16 ani în Australia nu reprezintă and #8222;o victorie pentru siguranţă and #8221;, avertizând asupra unor numeroase consecinţe neintenţionate, potrivit DPA, de la care transmitem cele ce urmează. Informatie preluata din […]
Drone suspecte au survolat, în trei nopţi diferite luna trecută, o bază militară franceză specializată în activităţi de informaţii, au anunţat marţi Forţele aeriene şi spaţiale ale Franţei, potrivit Reuters, de la care transmitem cele ce urmează. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Parlamentul Slovaciei a decis marţi desfiinţarea Biroului de protecţie a avertizorilor de integritate (UOO), măsură care pune capăt imediat mandatului conducerii instituţiei, potrivit presei internaţionale, de la care transmitem cele ce urmează. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Persoanele care locuiesc în Bucureşti şi Braşov alocă aproximativ 40% din salariul mediu net pentru a plăti chiria pentru o garsonieră, mai mult decât locuitorii din orice alt mare judeţ al ţării, potrivit unei analize realizate de Storia - cea mai vizitată platformă imobiliară din ţara noastră. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral […]
Uniunea Europeană va accelera sprijinul energetic acordat Republicii Moldova şi Ucrainei, pe fondul atacurilor repetate ale Rusiei asupra infrastructurii energetice ucrainene, a declarat Anna-Kaisa Itkonen, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene pentru energie, potrivit Moldpres, de la care transmitem cele ce urmează. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
MediHelp International, broker de asigurări specializat în asigurări medicale private, sărbătoreşte 20 de ani de activitate şi două decenii de dezvoltare constantă în Europa Centrală şi de Est, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro