Ar fi bine ca operatorilor de distribuție a energiei electrice să li se dea posibilitatea prin lege să acceseze instalațiile prosumatorilor, cu acordul acestora, pentru echilibrarea rețelelor, a declarat directorul Direcției Generale de Eficiență Energetică, Resurse Regenerabile, Cogenerare și Energie Termică din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Viorel Alicuș, la un […]
Prosumatorii care își instalează capacități fotovoltaice mai mari decât consumul propriu nu procedează corect și nu trebuie să beneficieze de facilitățile stabilite prin lege pentru prosumatori, potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja. El spune că a convenit cu omologul său de la Mediu, Mircea Fechet, ca următorul program Casa Verde să includă fonduri pentru achiziția de […]
Arabia Saudită derulează un plan uriaș de investiții globale pentru a crea cerere pentru petrolul și gazele sale în țările în curs de dezvoltare, a dezvăluit o investigație sub acoperire. Criticii au declarat că planul a fost conceput pentru a face țările „dependente de produsele sale nocive”, scrie The Guardian. Informatie preluata din publicatia "Profit.ro" […]
Conducerea companiei de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, vrea majorarea capitalului societății cu aproape 3,5 miliarde lei, prin încorporarea de rezerve reprezentând surse proprii de finanțare, pentru creșterea lichidității bursiere a acțiunilor Romgaz, dar și din rațiuni fiscale. Informatie preluata […]
Cel mai mare parc fotovoltaic din România, construit la Rătești, județul Argeș, și-a început activitatea comercială. Informatie preluata din publicatia "Profit.ro" categoria Energie - citeste integral articolul "Cel mai mare parc fotovoltaic din România a fost pus în funcțiune" - click aici
Ministerul Energiei a anunțat că va înlocui cărbunele de la centrala termoelectrică Paroșeni cu biomasă. Mai exact, pentru a produce energie, centrala va arde biomasă în locul cărbunelui tradițional. Acesta este scopul pentru care a fost semnat, luni, un memorandum între Ministerul Energiei și o companie americană. Informatie preluata din publicatia "Profit.ro" categoria Energie - […]
Producția de cărbune net a României a totalizat, în primele nouă luni ale acestui an, peste 1,918 milioane tone echivalent petrol, fiind cu 16% mai mică (minus 366.700 tep) față de cea din perioada similară din 2022, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Informatie preluata din publicatia "Profit.ro" categoria Energie - citeste […]
Oferta de la Hidroelectrica a arătat capacitatea pieței de capital locale de a procesa tranzacții mari, spune directorul general al Bursei de Valori București, Adrian Tănase, care, la Profit Financial.forum, a avertizat asupra unei lichidități „spre zero” pe o piață dezvoltată. Perspective pentru un nou val de listări care să aducă valoarea totală a companiilor […]
Elcomex IEA SA, unul dintre principalii contractori ai centralei nucleare de la Cernavodă, pentru care prestează în special servicii de mentenanță și construcții, a ieșit din insolvență, după circa 6 ani și jumătate. Informatie preluata din publicatia "Profit.ro" categoria Energie - citeste integral articolul "Unul din principalii contractori ai centralei nucleare Cernavodă a ieșit din […]
La un moment, compania ajunsese cel mai mare importator de gaze naturale din România și avea cele mai atractive oferte de furnizare de curent electric și gaze pentru populație de pe piață. Informatie preluata din publicatia "Profit.ro" categoria Energie - citeste integral articolul "DOCUMENT Fiscul britanic închide AIK Energy, fosta vedetă a pieței românești de […]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro