Marea resemnare? 2025 a fost anul în care românii au simţit că deciziile importante le scapă de sub control VIDEO

Zilele în care românii îşi puteau planifica viitorul fără griji par să fi apus. Conform studiilor recente şi datelor globale, polarizarea în rândul familiilor creşte, conflictele între rude cu valori diferite devin tot mai evidente, iar deciziile la nivel naţional sau internaţional rămân greu de anticipat. La nivel personal, oamenii simt că pot influenţa viaţa de zi cu zi, dar la scară mai mare, complexitatea situaţiei economice şi politice le scapă complet de sub control, a explicat Dorian Cazacu, senior client director, în cadrul companiei Ipsos, specializată în cercetare de piaţă şi sondarea opiniei publice. „La nivel personal, oamenii simt că au mai mult control şi că pot schimba ceva, dar la nivel naţional lucrurile sunt mult prea complicate pentru a putea avea un control real. În afara cercului personal, totul devine greu de gestionat: evoluţiile internaţionale, politicile economice, schimbările legislative”, a declarat Dorian Cazacu la emisiunea de business ZF Live, realizată cu sprijinul Orange Business.
Sentimentul de neputinţă este resimţit şi de companii. „Multe companii au stat cu bagajele făcute, aşteptând să ştie ce fac. În control se îndreaptă ţara. Polarizarea în rândul familiilor a crescut, iar acest lucru este vizibil şi în studiul global IPSOS Global Trends, care arată că există tot mai mult conflict între rudele care nu împărtăşesc aceleaşi valori. Vedem un acord tot mai mare în România, dar povestea este complexă, cu multe straturi”, adaugă specialistul.

/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.inread */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroueerkxgpoo",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());

Pe fondul acestor tensiuni sociale, presiunile economice amplifică sentimentul de incertitudine. Erodarea puterii de cumpărare, creşterea inflaţiei şi a taxelor limitează resursele oamenilor şi capacitatea lor de a-şi planifica viitorul. „Observăm acest decalaj încă de la începutul sondării în România, înainte de pandemie, în 2019. Explicaţia sociologică este simplă: există puţin control în afara cercului personal. Putem să facem planuri sau proviziuni în familie, în gospodărie sau în cercul de prieteni, dar este mult mai greu să facem orice plan în afara acestui cerc, pentru că lucrurile sunt foarte complexe, atât la nivel internaţional, cât şi naţional”, mai spune Dorian Cazacu. Situaţia economică nu ajută la reducerea acestei senzaţii de neputinţă. Marile sectoare economice care au susţinut creşterea în ultimii ani, cum este industria auto sau IT-ul, încep să se stabilizeze sau chiar să declin, iar ritmul creşterii salariilor se încetineşte, limitând posibilitatea unor creşteri spectaculoase ca în ultimul deceniu. „Practic, oamenii încearcă să găsească stabilitate în microuniversul lor personal, dar îşi dau seama că soluţiile la scară mare, politică, fiscală sau economică, le scapă aproape complet de sub control. Această situaţie amplifică sentimentul de vulnerabilitate, dar şi nevoia de a se adapta rapid la schimbări, în funcţie de ce se întâmplă în jurul lor”, concluzionează specialistul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

var timestamp = new Date();
document.write('');
document.write('');

/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.interscroller */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroyhqkimorxy",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());

Tweet

Urmărește

Print
Mail

Articole recomandate

...

Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro