Leventer Medical Group, fondat de Mihaela Leventer şi Claudiu Opran, deschide spitalul Băneasa Tumor Center, specializat în tratamentul integrat al patologiilor tumorale, după o investiţie de peste 30 de milioane de euro

Leventer Medical Group, fondat de Mihaela Leventer şi Claudiu Opran,  anunţă deschiderea oficială a spitalului Băneasa Tumor Center, specializat în tratamentul integrat al patologiilor tumorale, după o investiţie de peste 30 de milioane de euro. Grupul a fost lansat în 2012, fiind construit în jurul experienţei de peste 40 de ani a Dr. Mihaela Leventer. Dr. Leventer Centre este centrul de competenţă regional în tratamentul cancerului de piele şi inovaţie dermato-chirurgicală, având în prezent 3 puncte de prezenţă în Bucureşti.
„Competenţa medicală şi experienţa în modelul de lucru centrat pe pacient, consolidate în cadrul clinicilor Dr. Leventer, se continuă firesc în proiectul Băneasa Tumor Center Hospital. Aplicăm acelaşi model medical validat, adaptat acum pentru o serie de patologii complexe. Ceea ce am construit ca model de bune practici în dermatologie devine acum o abordare extinsă la specialităţi precum gastroenterologia, urologia,  endocrinologia, ginecologia şi senologia, formând nucleul competenţei în tratarea tumorilor pielii şi organelor”, a declarat Prof. Dr. Asoc. Mihaela Leventer, fondator şi acţionar Băneasa Tumor Center Hospital şi Leventer Medical Group. Băneasa Tumor Center este situat în clădirea myhive Victoria Park din nordul Capitalei şi are o echipă de peste 80 de medici, unitatea fiind organizată în şapte centre de competenţă dedicate: de diagnostic de certitudine, dermatologic, digestiv şi hepato-bilio-pancreatic, urologic, endocrin, ginecologic şi senologic, de chirurgie plastică şi reconstructivă.

/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.inread */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroueerkxgpoo",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());

Spitalul se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 10.000 metri pătraţi, prevăzut să se extindă la peste 12.000 într-o etapă ulterioară de dezvoltare. . „Investiţia în spitalul Băneasa Tumor Center nu reprezintă doar un efort financiar semnificativ, ci rezultatul unei logici de business construită cu grijă, în care nucleul fiecărei decizii este nevoia reală a pacientului. La baza a ceea ce se întâmplă astăzi stă un proces amplu de asamblare a unei echipe de profesionişti care împărtăşesc aceeaşi viziune şi standarde de calitate.”, declară Claudiu Opran, fondator şi acţionar Băneasa Tumor Center Hospital şi Leventer Medical Group. Unitatea dispune de bloc operator digitalizat, cu 6 săli de operaţie, 76 de paturi pentru spitalizare continuă şi de zi, dintre care 15 paturi dedicate Secţiei de Terapie Intensivă şi 15 paturi pentru spitalizarea de zi (inclusiv pentru Secţia de Oncologie Medicală), un ambulatoriu integrat cu 18 cabinete de consultaţie, o sală de tratament dedicată Microchirurgiei Mohs, precum şi laborator de gastroenterologie, laborator de anatomie patologică şi departament de imagistică medicală. Activitatea chirurgicală acoperă următoarele specialităţi – Chirurgie Generală, Chirurgie Oncologică, Chirurgie Urologică, Chirurgie Ginecologică, Chirurgia Sânului, Chirurgie Plastică şi Estetică, Microchirurgie Reconstructivă şi Chirurgie Oro-maxilo-facială.  

Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro