
În general, atunci când se discută despre evoluţia preţurilor în sens larg, publicul se gândeşte la evoluţia inflaţiei, care denotă modificarea anuală a indicelui preţurilor de consum (sau indicele armonizat al preţurilor de consum - IAPC, conform metodologiei europene). Astfel, indicele preţurilor de consum (simplu sau armonizat) reflectă evoluţia preţurilor pentru un coş reprezentativ de bunuri şi servicii, ponderat în funcţie de structura consumului gospodăriilor. Un alt indice reprezentativ pentru evoluţia preţurilor în economie este deflatorul PIB, care reflectă măsura în care preţurile pentru toate bunurile şi serviciile produse pe plan intern, referindu-ne aici la consum, investiţii, cheltuieli guvernamentale sau exporturi, se modifică pe o perioadă de referinţă, de obicei un an. Pe de altă parte, importurile afectează direct nivelul IAPC, dar nu şi pe cel al deflatorului PIB. Voi da un exemplu simplu în acest sens. Creşterea preţului unei pâini produse pe plan intern afectează atât IAPC, cât şi deflatorul PIB. Cu toate acestea, majorarea preţurilor utilajelor necesare procesului de producţie a pâinii influenţează exclusiv deflatorul PIB numai în situaţia în care respectivele utilaje sunt fabricate pe plan intern. Dacă pâinea despre care am discutat anterior este importată şi nu produsă pe plan intern, atunci preţul acesteia va afecta doar IAPC.
Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro