Stiri Articole International
2 iulie 2025

Un atac inspirat de ideologia Incel, dejucat în Franţa

Autorităţile franceze au dejucat un posibil atac în regiunea Saint-Étienne, unde un tânăr de 18 ani, care se revendică din mişcarea Incel, a fost reţinut în apropierea unui liceu având asupra sa două cuţite, potrivit AFP, care afirmă cele ce urmează. Parchetul Naţional Antiterorist (Pnat) a confirmat deschiderea unei anchete judiciare pentru asociere în scopuri […]

2 iulie 2025

Antonio Costa: Creşterea cheltuielilor militare în NATO va sprijini negocierile comerciale UE-SUA

Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a declarat că acordul la care s-a ajuns în cadrul NATO privind creşterea cheltuielilor militare la 5% din PIB ar trebui să aibă un impact pozitiv asupra negocierilor comerciale dintre UE şi Statele Unite şi speră că acestea vor fi încheiate and #39;rapid şi cu succes and #39;. Informatie preluata […]

2 iulie 2025

Kievul susţine că and #8222;nu a fost notificat oficial and #8221; de Washington cu privire la suspendarea anumitor livrări de arme

Ucraina a declarat că nu a fost and #8222;notificată oficial and #8221; de Statele Unite în legătură cu încetarea livrării anumitor arme, dar şi-a îndemnat aliatul să menţină un sprijin and #8222;constant and #8221; pentru a pune capăt invaziei ruse şi l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al SUA la Kiev. Informatie preluata din publicatia […]

2 iulie 2025

Ucraina nu a fost informată oficial despre oprirea livrărilor de arme din partea SUA

Ministerul Apărării din Ucraina a transmis miercuri că nu a primit nicio notificare oficială privind suspendarea livrărilor de armament din partea Statelor Unite şi că a cerut clarificări de la partenerii americani, potrivit Reuters, care afirmă cele ce urmează. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici

2 iulie 2025

Oficial BCE: and #8222;Europa ar trebui să pună la comun investiţiile în apărare pentru a impulsiona moneda euro and #8221;

Europa ar trebui să pună la comun investiţiile în apărare, deoarece aşa ar reduce costurile, ar accelera procedurile şi ar crea noi active financiare sigure care ar impulsiona rolul internaţional al monedei euro, a declarat, miercuri, Olli Rehn, membru în consiliul guvernatorilor la Banca Centrală Europeană (BCE). Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral […]

2 iulie 2025

Hamas evită să spună dacă acceptă propunerea de pace a lui Trump

Mişcarea palestiniană Hamas a sugerat miercuri că este deschisă unui acord de încetare a focului cu Israelul, dar a evitat să spună dacă acceptă propunerea susţinută de SUA şi anunţată de Donald Trump cu câteva ore mai devreme, insistând asupra poziţiei sale de lungă durată că orice acord trebuie să garanteze încheierea războiului din Gaza […]

2 iulie 2025

Israelul a capturat în Siria membri ai unei and #39; and #39;celule teroriste activate de Iran and #39; and #39;

Armata israeliană a anunţat miercuri că a capturat membri ai unei and #39; and #39;celule teroriste activate de Iran and #39; and #39;, în urma unui raid în sudul Siriei, unde televiziunea de stat a informat despre arestarea a trei persoane de către soldaţi israelieni, informează AFP, de la care relatăm cele ce urmează. Informatie […]

2 iulie 2025

Eurostat: Energia regenerabilă a crescut cu 3,4% în UE în 2024

Uniunea Europeană a înregistrat, în 2024, o creştere de 3,4% a aprovizionării cu energie din surse regenerabile, ajungând la aproximativ 11,3 milioane terajouli (TJ), potrivit datelor preliminare publicate miercuri de Eurostat. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici

2 iulie 2025

Canada îşi sărbătoreşte Ziua Naţională în mijlocul unei crize identitare, între ameninţările lui Trump şi separatiştii din Alberta

Canada a marcat marţi, 1 iulie, Ziua Naţională, pe fondul unor tensiuni interne şi externe fără precedent, potrivit agenţiei EFE, care afirmă cele ce urmează. Premierul Mark Carney a transmis un mesaj centrat pe unitate naţională, în contextul în care retorica agresivă a preşedintelui american Donald Trump şi creşterea sprijinului pentru separatismul din vestul ţării […]

2 iulie 2025

Comisia Europeană propune obiectiv climatic de reducere cu 90% a emisiilor nete de gaze cu efect de seră până în 2040

Comisia Europeană a propus o modificare a Legii europene a climei, stabilind un obiectiv climatic al UE pentru 2040 de reducere cu 90% a emisiilor nete de gaze cu efect de seră (GES) faţă de nivelurile din 1990, cum se solicită în Orientările politice ale CE pentru perioada 2024-2029, se arată într-un comunicat al Executivului […]

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro