Soluţia păstrării libertăţii de exprimare nu este interzicerea reţelelor de socializare, ci aceea ca decidenţii politici şi deţinătorii reţelelor sociale să găsească căi astfel încât materialele incitatoare să fie stopate, dar libertatea de exprimare să se poată manifesta în continuare, a declarat George Simion, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), la dezbaterea and […]
Germania trebuie să-şi depăşească slăbiciunea structurală dacă vrea să-şi păstreze pe termen lung ratingul de credit and #39;AAA and #39;, a afirmat Eiko Sievert, director general al agenţiei europene de evaluare financiară Scope Ratings, într-un interviu acordat Reuters. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Coaliţia de guvernare tripartită a premierului slovac Robert Fico a pierdut majoritatea în parlament, după ce doi deputaţi ai formaţiunii social-democrate Hlas (Vocea) au fost excluşi din acest partid, relatează EFE. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baqaei, a denunţat ideea preşedintelui american Donald Trump de a-i reloca pe palestinieni în afara Fâşiei Gaza, subliniind că acest teritoriu este and #39;patria and #39; lor, relatează AFP. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Poliţia din Republica Democrată Congo (RDC) a folosit gaze lacrimogene contra protestatarilor în capitala Kinshasa, după ce au fost atacate ambasade pe fondul conflictului din estul ţării, relatează Reuters. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
O temperatură de 26,9°C a fost înregistrată luni după-amiază în oraşul Valencia din sud-estul Spaniei, o valoare record pentru luna ianuarie, potrivit Agenţiei spaniole de meteorologie (AEMET), care colectează astfel de date începând din anul 1869, informează AFP. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Sute de mii de oameni fug să-şi salveze vieţile în estul Republicii Democrate Congo, alungaţi din locuinţele lor de focuri de armă şi artilerie, au atenţionat marţi organizaţiile umanitare, transmite dpa. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Demisia prim-ministrul Serbiei, Milos Vucevic, vine ăn contextul protestelor studenţilor tot mai mari împotriva Guvernului, ca urmare a accidentului mortal din gara Novi Sad, în care au murit 15 persoane în noiembrie anul trecut, transmite EFE. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Reţelele sociale au devenit un instrument esenţial pentru comunicarea politică, dar şi un teren pentru conflicte diplomatice intense, iar de la tweeturile lui Donald Trump împotriva Mexicului, care i-au marcat primul mandat de preşedinte al SUA, până la declaraţiile controversate ale altor lideri precum Jair Bolsonaro şi Gustavo Petro, schimburile de mesaje pe platformele digitale […]
Visa a realizat Un nou sondaj desfăşurat şi în ţara noastră şi arată că mai mult de jumătate dintre respondenţi intenţionează să-şi petreacă vacanţa de iarnă la munte în acest an, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Trei sferturi dintre românii care merg în vacanţă vor să plătească cu cardul, smartphone-ul sau ceasul inteligent, iar aproape […]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro