Regatul Unit şi Uniunea Europeană vor contribui cu peste 30 de milioane de euro pentru repararea sarcofagului de protecţie al fostei centrale nucleare de la Cernobîl, avariat în luna februarie de o dronă, a anunţat vineri Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), citată de AFP, de la care transmitem cele ce urmează. Informatie preluata […]
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat vineri că Rusia este pregătită să participe la o nouă rundă de negocieri cu Ucraina, data şi locul întâlnirii nefiind deocamdată stabilite, informează Reuters, care relatează cele ce urmează. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Estonia este dispusă să găzduiască avioane de luptă ale NATO capabile să transporte arme nucleare, a declarat vineri ministrul eston al apărării, Hannu Pevkur, intenţie faţă de care Rusia a reacţionat afirmând că o consideră o ameninţare directă, relatează presa internaţională. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Marcus Arduini Monzo, în vârstă de 37 de ani, a fost condamnat vineri la 40 de ani de închisoare pentru uciderea cu o sabie a lui Daniel Anjorin, un adolescent de 14 ani, într-o serie de atacuri violente comise în aprilie anul trecut în Hainault, estul Londrei, transmite Reuters, care afirmă cele ce urmează. Informatie […]
Consiliul European a salutat oficial îndeplinirea de către Bulgaria a tuturor cerinţelor necesare pentru aderarea la zona euro începând cu 1 ianuarie 2026, potrivit concluziilor adoptate joi seară la reuniunea liderilor UE de la Bruxelles, transmite BTA, de la care relatăm cele ce urmează. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click […]
Kremlinul a declarat vineri că disponibilitatea declarată a Estoniei de a găzdui avioane stealth F-35A fabricate în SUA, capabile să transporte arme nucleare, reprezintă o ameninţare directă pentru Moscova. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Beijingul condiţionează finalizarea unui acord provizoriu privind importurile de coniac din Franţa de progresele înregistrate în disputa comercială cu Uniunea Europeană legată de taxele impuse vehiculelor electrice (EV) chineze, potrivit unor surse citate de Reuters, de la care transmitem cele ce urmează. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Autorităţile germane au anunţat vineri lansarea unei anchete după incendierea intenţionată a mai multor camioane ale armatei germane la Erfurt (centrul Germaniei), fiind evocate suspiciuni despre un posibil act de sabotaj din partea Rusiei, informează presa internaţională. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Cancelarul german Friedrich Merz şi omologul său austriac Christian Stocker s-au pronunţat vineri împotriva extinderii semnificative a bugetului UE, în urma unei prime discuţii privind viitorul cadru financiar multianual pe şapte ani care s-a desfăşurat joi la summitul european, relatează agenţia EFE, de la care transmitem cele ce urmează. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - […]
Statele Unite au amânat pentru a patra oară, până în 29 iulie, impunerea de sancţiuni împotriva celei mai mari companii de petrol şi gaze din Serbia, Naftna Industrija Srbije (NIS), al cărei pachet majoritar de acţiuni este deţinut de firmele ruseşti Gazprom Neft şi Gazprom, a informat vineri ministrul Energiei din Serbia, Dubravka Djedovic Handanovic, […]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro