Titlul mai elaborat trebuia de fapt să fie ”A te comporta ca o piaţă emergentă versus una dezvoltată” şi introduc aici o distincţie importantă între a fi structural o ţară emergentă şi a te comporta precum un conducător al unei ţări emergente. Astfel, spre exemplu, din punct de vedere structural, Statele Unite ale Americii sunt o ţară dezvoltată, dacă nu cea mai dezvoltată din lume, în vreme ce România este o ţară emergentă, aflată în plină dezvoltare economică, în care există instituţii şi pieţe funcţionale, dar care încă nu au căpătat suficientă maturitate şi autoritate pentru a se putea compara cu instituţiile unui stat dezvoltat. Indiferent însă de caracteristica structurală a unei ţări, ceea ce distinge comportamentele de piaţă dezvoltată versus una emergentă sunt riscurile de natură politică, juridică şi economică, care sunt cu un ordin de magnitudine mai mari în cazul celei din urmă. Aceste riscuri apar în contextul fragilităţii şi/sau fragilizării instituţiilor care poate surveni fie datorită exercitării unui exces de putere politică discreţionară, fie, dimpotrivă, datorită unei autorităţi politice cu credibilitate şi reprezentativitate reduse, respectiv prezenţei unei instabilităţi politice care debilitează capacitatea instituţiilor de a impune domnia legii. În ambele cazuri rezultatul este un context economic puţin predictibil, în care un investitor se poate aştepta la mult mai multe surprize neplăcute care să-i afecteze planurile de afaceri decât în cazul în care s-ar apuca de afaceri într-un stat dezvoltat. E adevărat, un astfel de mediu mai impredictibil e şi unul care creează oportunităţi de câştiguri mai substanţiale pentru investitori, însă doar pentru cei mai curajoşi şi cu un apetit de risc mai ridicat.
Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar – citeste integral articolul – click aici
