Raliu pe bursele globale săptămâna trecută impulsionate de optimismul privind acordurile comerciale în curs și de așteptările tot mai mari privind reducerea ratelor dobânzilor. Indicii americani S&P500 și NASDAQ au stabilit noi maxime istorice vineri (pentru S&P500 este a 4-a valoare record în 2025, pentru NASDAQ prima) iar TSX de la Totonto a stabilit joi al 14-lea maxim istoric din acest an, corectând vineri după comentariile lui Donald Trump despre oprirea discuțiilor comerciale cu Canada, analiză NASDAQ
SUA - Inflația lunară PCE a crescut în mai conform așteptărilor cu 0,1%, iar cea de bază a crescut peste așteptări cu 0,2%. Anual inflația PCE a crescut peste așteptări la 2,3%, iar Core a crescut tot peste previziuni la 2,7%. Comenzile de bunuri durabile au crescut în mai peste așteptări cu 16,4%, la 343,6B $, cea mai accentuată creștere din iulie 2014, iar Core (exclus transporturile) a crescut peste previziuni cu 0,5%. Sentimentul consumatorilor de la UoM a crescut în iunie pentru prima dată în 6 luni la 60,7 (preliminar 60,5), în timp ce așteptările privind inflația anului următor au scăzut la 5,0% (preliminar 5,1%) și cea pe termen lung la 4,0% (preliminar 4,1%). Cererile săptămânale de șomaj au scăzut sub așteptări cu 10K la 236K, cifră peste media din acest an, iar cele continue au crescut peste așteptări cu 37K la 1,974M, cel mai mare nivel din noiembrie 2021
Zona Euro - Indicatorul Ifo pentru climatul de afaceri pentru Germania a crescut peste previziuni în iunie la 88,4, cel mai ridicat nivel din aproape un an, comparativ cu 87,5 în mai. Indicatorul consumatorilor GfK din Germania a scăzut în iunie pentru prima oară în 4 luni și sub așteptări la -20,3, de la -20,0 luna precedentă
Calendarul economic: SUA - raportul din piața muncii, indicatorii pentru producție și servicii PMI ISM. Zona Euro – cifrele de inflație. Bănci centrale – Forumului Băncilor Centrale al BCE
Raportări financiare trimestriale pe Wall Street, analiză Nike
Scăderi la BVB săptămâna trecută pentru principalii indici (BET -1,17%, excepție BETFI +0,14%, BETNG -1,06%, BETAeRO -0,08%) cu volume medii zilnice de tranzacționare pe piața acțiunilor (13,29M euro) peste media din prima jumătate a anului (13,29M euro). MSCI, unul dintre cei mai mari furnizori globali de indici, a anunțat clasificarea pieței de capital din România ca Piață de Frontieră Avansată, recunoscând astfel nivelul ridicat de accesibilitate al pieței noastre pentru investitorii internaționali, infrastructura financiară și integrarea economică internațională a României, analiză BETFI
ASF a aprobat prospectul de bază aferent unui program de obligațiuni corporative în valoare de până la 30M euro care permite Simtel să emită obligațiuni în mai multe tranșe, denominate în lei sau euro, cu dobânzi fixe sau variabile, inclusiv structuri corelate cu obiective de sustenabilitate. Fiecare tranșă va fi admisă la tranzacționare pe piața reglementată a BVB și cu perioade de maturizare de până la zece ani
Sursa: Youtube - Feel The Markets
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro