Feel The Markets

Feel the Markets 02.11.2023 invitat Bogdan Albu, Country Branch Manager Admirals

FED a menținut, conform așteptărilor și pentru a 2-a oară la rând, intervalul țintă pentru rata fondurilor federale la 5,25%-5,50%, cel mai mare nivel din ultimii 22 ani. lăsând în același timp ușa deschisă pentru noi intervenții, în condițiile în care oficialii încearcă să readucă inflația la ținta de 2%. Amploarea oricărei înăspriri suplimentare ar lua în considerare impactul cumulativ al majorărilor anterioare ale ratei dobânzii, decalajele asociate cu modul în care politica monetară influențează activitatea economică și inflația, precum și evoluțiile atât în economie, cât și pe piețele financiare. Jerome Powell a declarat că economia este încă puternică și se vede un efect pe piața locurilor de muncă, iar în continuare vor acționa cu prudență și vor lua decizii „ședință cu ședință”
BOE a menținut pentru a 2-a oară consecutiv, conform așteptărilor, rata dobânzii la 5,25%, maximul ultimilor 15 ani cu vot 3-0-6, trei membri susținând o creștere cu 25 pb. Banca centrală a subliniat, de asemenea, că politica monetară este probabil să rămână restrictivă pentru o perioadă îndelungată pentru a conduce inflația înapoi spre ținta de 2% și a reiterat disponibilitatea de a implementa măsuri suplimentare de înăsprire dacă este necesar. Totodată inflația a fost revizuită ușor mai sus, în timp ce prognozele de creștere a PIB-ului sugerează că economia Regatului Unit a stagnat în Q3 și va experimenta doar o creștere marginală în Q4
Evoluțiile diferitelor clase de active în ultimii ani și revenirile piețelor după crize geopolitice
Evoluția S&P500 conform teoriei Elliot Waves
Sezonul raportărilor trimestriale pe Wall Street, analiză AirBNB, Paypall
Industria de brokeraj – instrumente, fiscalitate, prezență locală, campanii, rezultate, comportamentul investitorilor, etc
Totul despre piața criptomonedelor

 

Sursa: Youtube – Feel The Markets

Alte articole

Ai o afacere, îți promovezi brandul personal sau reprezinți o instituție publică?

Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.

Publică materialul tău pe Info Bursa

Servicii digitale pentru afacerea ta

Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.