Grupul eMAG a organizat vineri evenimentul de shopping Black Friday şi în cele două ţări vecine în care activează - Bulgaria şi Ungaria, la care au participat 1.800 de antreprenori români care vând prin intermediul marketplace-ului eMAG. Comercianţii români au pus în total anul acesta la dispoziţia populaţiei celor două ţări, care se ridică la peste 16,5 milioane de locuitori, 2 milioane de oferte, cu 67% mai multe faţă de anul trecut. „Comercianţii români din marketplace au deja experienţa unui Black Friday record şi sunt pregătiţi cu oferte foarte bune pentru a răspunde oricăror nevoi ale clienţilor din Ungaria şi Bulgaria, pe care aceştia le-au aşteptat şi pentru care mulţi au economisit un an întreg pentru a putea ajunge la cele mai mari reduceri din an. La fel ca în România, şapte din zece oferte sunt la cel mai mic preţ din 2023”, a spus Stejara Pircan, senior VP, eMAG. Cu ajutorul programului Fulfilment by eMAG (FBE) cross-border lansat anul acesta, sellerii pot livra produsele direct din depozitul din România, în Ungaria şi Bulgaria, la aceleaşi costuri. Peste 40% dintre ofertele incluse în programul FBE care au participat în Black Friday în România vor participa atât în Ungaria cât şi în Bulgaria. FBE este un serviciu integrat prin care eMAG preia întreaga logistică de la recepţie, depozitare, picking, împachetare, livrare, relaţii cu clienţii sau retur, dând astfel sellerilor posibilitatea de a se concentra asupra creşterii businessului.
Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro