Economişti de top din lume avertizează: Chiar dacă s-ar termina mâine, criza din Orientul Mijlociu rămâne o ameninţare serioasă pentru economia globală. „Este o lume în care durerea va fi resimţită mult mai mult în ţările în curs de dezvoltare decât în cele cu venituri ridicate”

Redeschiderea promisă a Strâmtorii Hormuz a venit prea târziu pentru a feri unele dintre cele mai sărace ţări din lume de dificultăţi economice şi fiscale, au avertizat oficialii, chiar dacă aceasta elimină o parte din constrângerile asupra perspectivelor ţărilor mai prospere, scrie FT.  Vorbind la finalul reuniunilor de primăvară ale Fondului Monetar Internaţional de la Washington, vineri, Kristalina Georgieva, directorul general al instituţiei, a avertizat că criza din Orientul Mijlociu va rămâne o „ameninţare serioasă” pentru economia globală, chiar dacă conflictul s-ar încheia mâine.
Mai bine de 12 ţări ar putea avea nevoie de sprijin suplimentar din partea creditorilor oficiali dacă situaţia se înrăutăţeşte, a spus Georgieva. Majoritatea sunt în Africa, iar între cinci şi opt dintre acestea se află deja în programe ale FMI care ar putea necesita „majorări” (suplimentări ale finanţării). Adam Posen, preşedintele think-tank-ului Peterson Institute, a avertizat asupra unui „triplu şoc” pentru ţările cu venituri mici şi medii importatoare de energie: preţuri mai mari la energie, alimente şi îngrăşăminte — combinate cu un dolar mai puternic. „Este o lume în care durerea va fi resimţită mult mai mult în ţările în curs de dezvoltare decât în cele cu venituri ridicate”, a adăugat Posen. Avertismentele subliniază natura inegală a crizei energetice şi efectele de durată ale unei situaţii care, potrivit analiştilor, va lăsa urme asupra producţiei şi va menţine preţurile la petrol şi gaze la niveluri ridicate. Participanţii la reuniunile de primăvară ale FMI şi Băncii Mondiale au fost, în privat, profund nemulţumiţi de impactul pe care acţiunile SUA îl vor avea asupra economiei globale. „Războiul este un act de vandalism economic global”, a spus un guvernator al unei bănci centrale europene.

/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.inread */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroueerkxgpoo",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());

Pieţele financiare au crescut în cursul săptămânii, iar preţurile petrolului au scăzut pe fondul semnelor de progres între SUA şi Iran, Teheranul acceptând să redeschidă Strâmtoarea Hormuz. Preşedintele SUA, Donald Trump, a sugerat că Washingtonul şi Teheranul sunt aproape de un acord pentru încheierea războiului, declarând că strâmtoarea este „pregătită pentru afaceri şi pentru tranzit complet”. „Nu a fost la fel de alarmant ca anul trecut, când oamenii se confruntau cu tarifele comerciale”, a spus Nathan Sheets, economist-şef global la Citigroup. „Există încă anxietate, dar şi mai multă conştientizare a rezilienţei fundamentale a economiei globale.” Andrzej Domański, ministrul de finanţe al Poloniei, a fost de acord că criza ar putea avea „un impact destul de limitat asupra economiei globale” în ansamblu, dacă se încheie rapid. Totuşi, el a fost mult mai puţin optimist în ceea ce priveşte implicaţiile pentru ţările cu venituri mici şi în curs de dezvoltare, care depind puternic de importurile de energie. „Când văd randamentele obligaţiunilor crescând pentru pieţele emergente sau pentru ţările din Africa subsahariană, îţi dai seama că povara nu este împărţită în mod egal”, a spus el. Georgieva a evidenţiat presiunile asupra ţărilor mai sărace, dependente de importuri, cu spaţiu fiscal limitat, care sunt mai expuse şocului inflaţionist. „Mă doare să văd că majoritatea ţărilor din Africa subsahariană se află în această zonă de vulnerabilitate.” În raportul său World Economic Outlook, FMI a redus prognozele de creştere pentru economiile emergente şi în curs de dezvoltare cu 0,3 puncte procentuale, în timp ce perspectivele pentru economiile avansate, în ansamblu, au rămas neschimbate — deşi unele ţări, inclusiv Marea Britanie, au suferit retrogradări semnificative.  

Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro