Cristian Socol, profesor ASE: Dacă nu s-ar fi luat anumite decizii raţionale la timp, cursul nu ar fi fost 4,97 lei ci 5,5 lei pentru un euro, iar mâine când vă întorceaţi din vacanţă găseaţi o Românie în haos financiar cu o instabilitate bugetară şi macroeconomică nedorită

"It's the economy, stupid”, spunea Bill Clinton în campania prezidenţială din 1992, la sugestia strategului politic american James Carville, subliniind astfel importanţa strategică a temelor economice pentru alegători.   Tristul adevăr este că majoritatea oamenilor sunt interesaţi aproape exclusiv de rezolvarea problemelor curente, ale lor şi apropiaţilor. Predomină astfel analiza microeconomică (la nivel de familie, la nivel de companie) şi pe spaţii reduse şi foarte foarte puţin viziunea macroeconomică. Majoritatea cetăţenilor iau bunurile publice ca fiind date, ca şi cum acestea ar fi funizate gratis de către o fiinţă omniscientă. Iată de exemplu, pacea. Iată un alt exemplu, stabilitatea macroeconomică şi financiară. Şi putem enumera rapid infrastructura, sănătatea, educaţia, apărarea şi ordinea publică, serviciile de urgenţă s.a.m.d   Nu. Acestea nu sunt nici gratuite şi nici nu se produc singure. Acestea costă – mult chiar - şi pentru a fi furnizate, nişte oameni muncesc, gândesc … deci există Astăzi vreau să vă vorbesc despre stabilitatea macroeconomică / stabilitatea financiară.   Faptul că mâine dimineaţă un euro este tot 4,97 lei şi nu 5,5 lei, faptul că toate plăţile realizate din Trezorerie se fac la timp şi în cuantumul cuvenit, faptul că afacerile şi vânzările au mers liniştite, faptul că România şi-a onorat fără sincope obligaţiile financiare internaţionale, faptul că depozitele şi investiţiile financiare sunt în siguranţă, faptul că nu există dificultăţi în plăţile curente … şi multe altele … se datorează unor instituţii şi unor oameni care au luat decizii / au lucrat asiduu în ultima perioadă.   Dacă decidenţii din Guvern, începând de la Primul Ministru, Miniştrii şi Secretarii de stat nu luau deciziile rationale şi la timp, dacă decidenţii politici de vârf nu lăsau orgoliile personale şi electorale la o parte şi nu găseau soluţii pentru formarea Guvernului, dacă decidenţii şi experţii din BNR nu adecvau corect rezervele valutare internaţionale pentru a putea interveni, dacă decidenţii şi experţii din Ministerul Finanţelor nu calibrau corect bufferul / rezerva financiară din Trezorerie pentru vremuri grele încă din vara / toamna acestui an, dacă decidenţii / experţii din Autoritatea de Supraveghere Financiară nu asigurau predictibilitatea şi stabilitatea pieţei bursiere şi a pensiilor private, dacă diviziile economice din serviciile secrete nu activau procedurile de stabilizare la nivel macroeconomic şi financiar, dacă toate aceste instituţiii şi multe altele nu aveau algoritmi / proceduri de avertizare timpurie si soluţii compatibile cu managementul crizei… mâine, când vă întorceaţi din vacanţă găseaţi o Românie în haos financiar, cu probabilitate ridicată de a se confrunta cu evenimente fiscal-bugetare nedorite. O instabilitate macroeconomică şi financiară care ar fi ”hrănit” atacuri hybrid, atacuri speculative precum şi încercarea de a destabiliza instituţional şi financiar România. Panică, haos, incertitudine.   România nu funcţionează pe pilot automat. România nu are încă stabilizatori automaţi care să regleze dezechilibrele. Cine nu crede, ori nu ştie macroeconomie ori nu ştie arhitectura instituţională a României, ori pe ambele.   Eu le mulţumesc acestor oameni căci s-a păstrat tot ceea ce s-a construit bine în România până acum. Cutremurul economic şi financiar cu care s-a confruntat România în ultimele săptămâni a costat timp, bani, nervi.   Sunt semnale / indicatori care îmi arată că România a trecut cu bine peste unda de şoc a acestui cutremur. Să sperăm că replicile vor avea o amplitudine mai mică.

Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro