România trebuie să se bazeze pe o şcoală de economie puternică, iar prin „şcoală de economie” înţeleg mai mult decât formarea de specialişti în diverse domenii, contabilitate, finanţe, marketing, turism etc. Mă refer aici atât la competenţele specifice economistului de business, cât mai ales la viziunea necesară economistului de public policy. O economie performantă, competitivă şi rezilientă este rodul unei şcoli de economie cu aceleaşi atribute. Economia nu poate evolua independent de competenţele pe care le oferă şcoala românească, aşa cum mediul de afaceri nu poate performa fără o clasă managerială dinamică şi competitivă.
De aceea, consider că şcoala economică are responsabilităţi directe, atât faţă de economia reală, cât şi pentru calitatea politicilor publice. Academia de Studii Economice performează continuu în raport de exigenţele pieţei muncii, iar mediul universitar românesc tratează, cu toată seriozitatea, provocările educaţionale şi de cercetare actuale. Dar schimbările structurale din economie, transformările tehnologice şi soluţiile necesare în planul politicilor publice, impun tuturor adaptări rapide, inclusiv nouă, ca autorităţi monetare şi financiare. România se confruntă deja cu decalaje structurale importante, iar deficitul de forţă de muncă bine calificată este, de mulţi ani, una dintre cele mai presante probleme ale mediului de afaceri. Totodată, sectorul financiar-bancar resimte acut presiunea crescută a tehnologiilor digitale şi a inteligenţei artificiale. Iar tehnologia nu doar eficientizează intermedierea financiară, ci o face mai accesibilă, mai ales în condiţiile în care România are cea mai scăzută intermediere financiară din UE, proporţia activelor bancare în PIB fiind de doar 50%. Economiştii de business, dar şi economiştii de public policy, se confruntă cu sarcini şi provocări serioase, pe măsura vulnerabilităţilor din economie. De exemplu, în privinţa surselor de finanţare a firmelor, în România, apelul la creditul comercial este cel mai ridicat dintre toate ţările UE, anume 17% din pasive. Spre comparaţie, creditul bancar deţine o pondere de doar 9% în total pasive ale firmelor. Ca imagine de ansamblu, 79% din companiile din România apelează la finanţare din fonduri interne, faţă de doar 16% conform mediei UE, ceea ce încetineşte ritmul de dezvoltare a firmelor. Dacă şcoala economică de business se adaptează mai uşor, sub presiunea forţelor pieţei şi a noilor tehnologii, şcoala economică de politici publice îşi structurează mai greu produsul, şi aş spune că este mult mai discretă ca prezenţă în dezbaterea economică.
/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.inread */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroueerkxgpoo",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());
În această privinţă, rolul nostru, al autorităţilor de reglementare din sfera economică, monetară şi financiară, este unul semnificativ. De aceea este important să venim în întâmpinarea universităţilor de profil, cu propuneri articulate de programe de studiu şi proiecte de cercetare ştiinţifică, adaptate provocărilor cu care ne confruntăm. În acest sens, colaborarea BNR–ASE este productivă, dar merită să ne gândim, în continuare, la mai mult şi mai bine. Şcoala economică de politici publice trebuie să răspundă provocărilor existente la nivel macroeconomic şi sectorial. România se confruntă cu dezechilibre economice majore, alimentate preponderent de politici prociclice interne, nu de şocuri exogene. În ultimii ani, problema economică a României este povara deficitelor gemene, care s-au adâncit pe fondul unor politici bugetare aflate pe contrasensul responsabilităţii. În acest context, datoria publică a înregistrat cea mai rapidă creştere din Uniune, şi se află acum aproape de nivelul de referinţă de 60% din PIB. Totodată, România înregistrează deficienţe în planul politicilor sectoriale, deficienţe evidente mai ales în perioade de criză. Absenţa unor politici coerente şi cu viziune, în special în domenii strategice, precum energia, slăbeşte capacitatea economiei de a răspunde eficient în cazul unor şocuri, precum sunt şocurile generate de război, cu care ne confruntăm, iată, tot mai des şi mai intens. În aceste condiţii, şcoala economică de politici publice dobândeşte un rol esenţial, iar economiştii care fundamentează deciziile de politică economică au o responsabilitate profesională deosebit de importantă. Şi mă refer aici la responsabilitatea sustenabilităţii. Rolul şcolii de economie este acela de a produce competenţe tehnice, dar şi de a conferi tinerilor economişti un mod calitativ de a gândi şi acţiona, care să protejeze economia de erori şi decizii arbitrare. Politicile economice ne pot duce şi pe direcţii greşite, a căror corijare să necesite eforturi şi costuri vreme de ani sau decenii. Asistăm acum la evoluţii globale care, prin tensiuni geopolitice severe, slăbirea libertăţii comerciale şi a ordinii instituţionale, ne pot împinge în capcane greu de remediat. Toate aceste provocări pot fi urmărite prin programe academice de calitate şi prin dezbateri deschise, inclusiv despre rolul cheie al economistului în vremurile actuale. Eu sunt convins că, împreună cu colegii din Academia de Studii Economice, dar şi cu economişti din alte universităţi, şi cu sprijinul Băncii Naţionale a României, dezbaterile economice îşi vor găsi reflectarea în soluţii sănătoase pentru dezvoltarea României.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.interscroller */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroyhqkimorxy",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());
Tweet
Urmărește
Print
Mail
Articole recomandate
...
Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro