Colliers: Piaţa investiţiilor imobiliare începe 2026 în forţă, cu cel mai bun prim trimestru pentru birouri din ultimii 10 ani. ”Acest avans peste trendul obişnuit al perioadei 2016-2025 arată că unii investitorii mizează pe fundamentele pe termen lung ale pieţei locale şi pe oportunităţile de moment”

Piaţa de birouri din România a încheiat primul trimestru din 2026 cu tranzacţii de aproximativ 130 de milioane de euro, marcând cel mai bun început de an din ultimul deceniu, potrivit datelor Colliers. Nivelul este de peste trei ori mai mare decât media perioadei ianuarie-martie din ultimii 10 ani (exclusiv pentru tranzacţiile cu clădiri de birouri) şi semnalează revenirea interesului investitorilor, chiar şi într-un context marcat de incertitudini economice şi geopolitice. Cele trei tranzacţii majore încheiate în primul trimestru includ vânzarea celei de-a doua clădiri din proiectul Equilibrium dezvoltat de Skanska către fonduri administrate de Gránit Asset Management, vânzarea proiectului @Expo al Atenor către Equora Capital şi achiziţia Record Park, care reprezintă un proiect mixt având o componentă preponderentă de birouri, de către INNO Investments prin fondul BT Property. Consultanţii subliniază că aceste tranzacţii sunt relevante nu doar prin valoare, ci şi din perspectiva profilului cumpărătorilor, care sunt investitori noi sau relativ noi pe piaţa locală, semnalând o extindere şi totodată o diversificare a bazei de investitori activi.  
„Debutul de an, marcat de cele trei tranzacţii majore de pe segmentul de birouri, oferă o perspectivă pozitivă asupra pieţei investiţiilor imobiliare şi demonstrează că anumiţi investitori mizează pe rezilienţa şi pe potenţialul de creştere al economiei locale, reuşind să privească dincolo de incertitudinile pe termen scurt. Segmentul de birouri se menţine sub vârfurile istorice de 400-500 milioane de euro pe trimestru (stabilite în T4 2022 şi T3 2020 ca urmare a achiziţiilor unor portofolii mari de către Pavăl Holding şi AFI Europe), însă depăşeşte media trimestrială de 100 de milioane de euro înregistrată în ultimul deceniu şi reprezintă o creştere substanţială faţă de ceea ce vedeam de regulă la început de an, în primele 3 luni. Acest avans peste trendul obişnuit al perioadei 2016-2025 arată că unii investitorii mizează pe fundamentele pe termen lung ale pieţei locale şi pe oportunităţile de moment”, explică Robert Miklo, Head of Capital Markets la Colliers România.

/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.inread */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroueerkxgpoo",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());

Pe fondul acestui început bun de an şi al unui calendar solid de tranzacţii aflate în diferite stadii de negociere, perspectivele pentru 2026 rămân pozitive, punctează directorul Colliers. În lipsa unor şocuri puternice, volumul total al investiţiilor imobiliare poate depăşi media istorică anuală de aproximativ 800 de milioane de euro, înregistrată pe parcursul ultimului deceniu pentru toate segmentele pieţei, chiar şi într-un context global care rămâne departe de a fi unul predictibil. În acelaşi timp, randamentele au arătat o evoluţie mai prudentă pe parcursul ultimelor cicluri economice şi ale pieţei imobiliare, şi în perioada după criza financiară din 2008, şi în perioada post-pandemie, ceea ce oferă acum o poziţie defensivă activelor locale, punctează  Robert Miklo. În acelaşi timp, evoluţiile din pieţele vest-europene oferă un semnal încurajator pentru regiune. Potrivit raportului Colliers Global Investor Outlook 2026, bazat pe un sondaj realizat în rândul unora dintre cei mai mari administratori de active şi investitori la nivel global, Europa va continua să atragă capital, iar în unele pieţe randamentele vor începe să se comprime. Din perspectivă istorică, astfel de dinamici au fost urmate de mişcări similare în Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România, ceea ce susţine potenţialul unei reveniri treptate a activităţii investiţionale în perioada următoare.  

Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro