Cătălin Dima, avocat: Reforma companiilor de stat – multă analiză, puţină acţiune. Care a fost experienţa mea în restructurarea Romtelecom şi ce aş fi făcut eu în cazurile de acum

Există în România profesionişti care AU FĂCUT restructurare de companii de stat (sau foste astfel de companii). Deci există deja know-how acumulat în ultimele decenii de economie de piaţă, care combină înţelegerea profundă a culturii locale cu cele mai bune practici la nivel internaţional. Personal, am lucrat între 2002-2011 în fosta Romtelecom S.A., în perioada de tranziţie de la statutul de fost monopol majoritar de stat (acesta era încă acţionar majoritar cu 65% în 2002) până la stadiul de operator de telecom adaptat la un nou cadru de reglementare (preluat din UE), cu structura de personal adaptată realităţilor pieţei, cu introducerea de noi tehnologii (pentru a oferi servicii de internet, retransmisie TV etc.), cu noi sisteme de IT şi proceduri de lucru (care au permis consolidarea de la 41 de mini-companii judeţene într-o singură companie cu adevărat), cu o nouă cultură organizaţională.
Noua guvernanţă corporativă a avut la bază Politica de management introdusă după a doua fază a privatizării din 2003, care a urmat best practices in international private sector şi a fost menţinută peste 20 de ani. Personalul s-a redus atunci de la peste 40.000 de salariaţi în 2002 la aproximativ 12.000 în 2011. Eu m-am ocupat, printre altele, de renegocierea / rezilierea de contracte dezavantajoase cu furnizori în valoare totală de peste 600 milioane de Euro, cu toate presiunile, ameninţările şi influenţele aferente unui asemenea proiect, inclusiv litigii, arbitraje internaţionale etc. Pot spune în cunoştinţă de cauză că ESTE O MARE DIFERENŢĂ ÎNTRE ANALIZA PE CARE O POT FACE MULŢI CONSULTANŢI / CONSILIERI ŞI ACŢIUNEA MANAGERIALĂ CONCRETĂ. De la guvernul Bolojan am văzut documentul de analiză despre reforma unor companii de stat, publicat pe 15.04.2026. După aproape 10 luni de la preluarea mandatului de acest guvern, acesta este primul document serios pus în dezbatere publică, el reflectând munca unei echipe de profesionişti în analiză de business. Evident, opiniile despre unele dintre propunerile incluse acolo sunt diverse şi reflectă diversitatea convingerilor şi intereselor din societate, privind acele companii, dar nu la asta vreau să mă refer aici. Vreau să subliniez DEFICITUL MAJOR DE ACŢIUNE din partea unui guvern / prim-ministru care s-a declarat reformist.  

/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.inread */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroueerkxgpoo",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());

Concret, ce aş fi făcut altfel în locul prim-ministrului Ilie Bolojan în acest domeniu? 1. Nu aş fi înfiinţat al cincilea post de viceprim-ministru pentru a coordona acest domeniu. Aş fi dat mandat unui consilier competent, cu experienţă relevantă, să lucreze în numele prim-ministrului şi aş fi asigurat folosirea autorităţii premierului când era necesar. Odată ce a înfiinţat funcţia de viceprim-ministru, dl. Bolojan a făcut din ocupantul aceleia o ţintă prioritară pentru mafiile transpartinice alertate. Şi nici nu a dat mesaj de solidaritate cu poporul supus măsurilor de austeritate (creşteri de taxe şi impozite, inflaţie record în UE etc), făcând un guvern cu cel mai mare număr de vicepremieri din istoria democraţiei româneşti. 2. Aş fi făcut numirea în acea funcţie-cheie, de om responsabil cu elaborarea propunerilor necesare pentru a fi asumate prin decizii juridice şi politice ale prim-ministrului, exclusiv pe criterii de merit, competenţă şi integritate. Ştiu din propria experienţă că pentru a face astfel de reforme e nevoie de o anumită combinaţie de competenţă, experienţă relevantă acelui domeniu, integritate şi caracter.   3. Apoi aş fi declanşat, încă din vara lui 2025, cel puţin un proiect pilot, care azi ar fi putut avea deja rezultate care ar fi putut fi prezentate public, pentru a întări credibilitatea premierului şi a demonstra ce beneficii poate aduce concret pentru guvern, ca acţionar, reforma unei mari companii de stat. Adică aş fi ales cel puţin o companie unde era evident că se pot obţine rezultate mai bune cu un management profesionist şi aş fi asigurat numirea acolo a unui nou consiliu de administraţie şi management profesionist din mediul privat, adică din afara sistemului partinic. Aş fi asigurat, ca prim-ministru, tot sprijinul necesar prin măsuri administrative şi juridice (adică inclusiv modificări de legislaţie dacă erau oportune). Cunosc personal oameni cu competenţe de top management dovedite în economia românească, ce ar fi fost dispuşi anul trecut să aloce un timp din viaţa lor pentru a face management adevărat într-o astfel de companie. Doar că nu i-a întrebat nimeni, sau, poate, cei din jurul premierului care i-au întrebat poate nu aveau credibilitatea necesară în mediul de afaceri (poate nici premierul însuşi) pentru a le inspira unor astfel de profesionişti încredere că s-ar merita acel sacrificiu din partea lor. Azi, la peste 10 luni de guvernare Bolojan, înainte de votarea moţiunii de cenzură de Parlament săptămâna viitoare, bilanţul în acest domeniu al reformei companiilor de stat, care ar fi trebuit să fie în top 5 priorităţi ale prim-ministrului în această perioadă, este unul modest. Dar acest rezultat nu este unul întâmplător, ci o consecinţă previzibilă a modului în care a fost abordat acest subiect. Cătălin Dima este avocat de business şi a lucrat timp de 9 ani în cadrul Romtelecom, pe zona de legal, în perioada 2002-2010

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.interscroller */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroyhqkimorxy",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());

Tweet

Urmărește

Print
Mail

Articole recomandate

...

Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro