Business Magazin. Cine este Ramona Pintea şi cum vrea să facă din pictură un business?

Ca jurnalist, una dintre marile temeri este să devii, brusc, punctul de interes al mulţimii. Dar ce faci când asta se întâmplă pe neaşteptate? Când ajungi într-un loc pe care ţi-l imaginai altfel, fără să fi definit clar „altfel”? Nu m-aş fi aşteptat ca, intrând într-un atelier de pictură, să fiu întâmpinată de mai multe priviri de femei şi să nu ştiu în ochii cui să mă uit mai întâi. Evident, ochii căprui ai Ramonei Pintea au fost primii. Apoi, cei ai câinelui care îi ţine companie. Cum a decurs conversaţia noastră la cafea, în atelierul de pictură din nordul Capitalei, în Pipera, chiar lângă şina de tren, cu zgomotul vagoanelor care trec şi nu al maşinilor, veţi afla în această ediţie a revistei Business Magazin. Mijloc de săptămână, o zi de miercuri, de toamnă, agitată: te trezeşti cu noi ordonanţe de urgenţă, multe evenimente în agendă şi ai de făcut alegeri. În tot haosul, atelierul de pictură al Ramonei Pintea a fost o gură de aer. Ramona mă aştepta zâmbind, cu cafea făcută la French press. Ne-am întâlnit întâmplător la muzeu, recent, după patru ani de la prima noastră discuţie, iar acum eram în atelierul ei, unde fiecare pictură mă îmbia să o descopăr. Dacă ar fi să definesc locul într-un cuvânt, ar fi: culoare. „Când eram copil, ţin minte că mă apăsa griul din comunism. Am crescut o perioadă la bunici, şi acolo era culoare, pentru că întotdeauna câmpul era verde, bunica avea flori în curte şi cosea pe etamină modele colorate. Când am ajuns la şcoală şi m-am mutat la Braşov, mergând pe stradă, totul era gri. A fost o revoltă în ’87, după care Braşovul a fost la pământ, adică ne-au ţinut ca la închisoare: nu era mâncare, era sărăcie lucie şi nu era o floare pe stradă. Oraşul, în sine, cu blocurile comuniste, era gri, foarte urât. Aveam în jur de 12 ani şi într-o zi a venit o prietenă acasă la mine cu o carte cu poze, unde am văzut Capela Sixtină, tablouri, picturi şi sculpturi, şi a apărut o dorinţă aprinsă în sufletul meu să plec din ţară. Atunci mi-am dorit să merg acolo unde este culoarea, dar şi să aduc culoare în România”, povesteşte Ramona Pintea.

Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro