Business Magazin. Cine conduce Salt Bank având ca ţintă atingerea a un milion de clienţi în următorii 3 ani

300.000 de clienţi până la finalul anului, adică la 9 luni de la lansare, este previziunea Salt Bank, prima neobank românească în ce priveşte numărul de utilizatori ai cardurilor emise. Pragul de 1 milion de clienţi ar urma să fie atins în 3 ani. Care sunt diferenţele dintre o bancă tradiţională şi una digitală, care este strategia de atragere a clienţilor şi care sunt preferinţele acestora, cum schimbă instituţia felul de a face banking în România prin promovarea unui model digital complet, povesteşte Gabriela Nistor, CEO al Salt Bank, care vede bankingul ca o şansă de a face o diferenţă reală pentru oameni. Cu un discurs vibrant despre cât de hotărâte şi bătăioase au fost mama şi bunica sa, ca răspuns la tematica feminismului în societatea românească, Gabriela Nistor a fermecat audienţa la Gala Women in Power, ediţia 2024, organizată de BUSINESS Magazin în prima parte a acestui an. A risipit atunci orice imagine stereotipă a doamnelor din banking care vorbesc doar în limbaj scorţos şi au o atitudine distantă. Nu foarte înaltă, zâmbitoare, a spus că „puterea este să te lupţi pentru visul tău. Eu încerc la rândul meu să dau puterea mai departe fiicei mele. Şi cred că puterea noastră se trage din generaţiile de femei dinaintea noastră care au făcut şi au dus cumva lumea mai departe, în diverse domenii. Jobul este doar o componentă.”

Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro