Business Magazin. Ce se ascunde în spatele imperiului austriac Julius Meinl. Cine este Christina Meinl, cea care reprezintă a cincea generaţie a celebrei familii austriece Julius Minele, şi cum a ajuns să facă afaceri pe piaţa românească

În universul balurilor vieneze, o rochie care lasă glezna la vedere este considerată scurtă şi poate împiedica participarea la bal, iar pantofii care nu sunt negri, lăcuiţi, îl pot lăsa şi aceştia la intrare pe doritorul de ritmuri de vals, chiar dacă a plătit mai mult de 150 de euro pentru bilet. Acestea sunt doar câteva dintre regulile desprinse dintr-o altă epocă, dar care aduc an de an în capitala austriacă turişti dornici să experimenteze întoarcerea în timp. Nicio altă ţară nu organizează baluri la fel de festive ca Viena, iar evenimentele tradiţionale încântă atât localnicii, cât şi oaspeţii din întreaga lume - mai mult de 400 de baluri au loc în Viena în fiecare iarnă, atrăgând iubitori de daons din toate categoriile sociale. Atmosfera specială este creată aici de programul ceremonial şi obiceiurile curţii, care datează din secolul al XVIII-lea: există coduri vestimentare respectate cu stricteţe de participanţi, o fanfară de deschidere, sosirea debutanţilor (tineri care îşi fac pe ritmuri de vals intrarea în societate) şi exclamaţia „Alles Walzer!” (Să dansăm cu toţii valsul!). Ai zice că în epoca AI şi a reţelelor sociale astfel de obiceiuri nu îşi mai au locul – dar iată că tradiţia balului vienez este una care încă rezistă în timp. „Alles!” a răspuns anul acesta chiar Christina Meinl, care purta o rochie albastru roial (creaţia unui designer austriac, aveam să aflu), la îndemnul de la debutul balului Kaffeesiederball – Balul Prăjitorilor de Cafea. Organizat în Palatul Hofburg din Viena, la începutul lunii februarie, evenimentul este susţinut an de an de brandul de cafea dezvoltat de familia Meinl şi aflat sub conducerea celei de-a cincea generaţii. Un context cum nu se poate mai potrivit decât pentru o discuţie cu Christina Meinl, chiar înainte de bal, despre tradiţie, inovaţie şi felul în care familiile din spatele brandurilor europene pot să găsească echilibrul între cele două.1

Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro