Dintotdeauna am susţinut proiecte inovatoare, unele extrem de dificile, dar cu potenţial de a aduce schimbări majore şi cu oportunităţi de extindere. Urmărim să punem tehnologia în slujba binelui. Astfel, încă din 2012, am iniţiat programul Connecting for Good, sub umbrela căruia am folosit tehnologia pentru proiecte care au asigurat acces la servicii medicale (soluţii de telemedicină în mediul rural, soluţii pentru copii insulinodependenţi, call centerul Peditel), care au ajutat vârstnicii (Telefonul Vârstnicului) sau persoanele cu dizabilităţi. Am lansat prima soluţie de telemedicină din România în colaborare cu SMURD, ceea ce a permis legătura permanentă între ambulanţă şi Unitatea de Primiri Urgenţe din spital. Am creat prima soluţie de telemedicină într-o secţie de neonatologie, la spitalul Marie Curie din Bucureşti, pe care am extins-o, iar în prezent este utilizată în 20 de secţii de neonatologie din toată ţara. Avantajele unei astfel de soluţii de telemedicină sunt multiple. Spre exemplu, facilitează luarea celei mai bune decizii medicale pentru pacient şi un diagnostic corect, prin acces la o a doua opinie. Alteori, inovaţia a însemnat să mergem în zone neglijate din ţară, în care nimeni nu se aventurase până atunci (investiţie în mediul rural) sau să contribuim la schimbarea de percepţii asupra unor subiecte sensibile, precum donarea de sânge sau violenţa domestică. România se află pe primele locuri în Europa în ceea ce priveşte violenţa domestică şi cea de gen, de aceea Fundaţia Vodafone a dezvoltat aplicaţia Bright Sky, lansată în mai 2020, care constituie o unealtă foarte utilă pentru toate persoanele care se confruntă cu abuzuri şi pentru apropiaţii acestora. În cei patru ani de existenţă, numărul de utilizatori de Bright Sky RO (web şi aplicaţie) a depăşit 100.000, din care peste 13.000 de utilizatori unici activi.
Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro