Regele Charles al III-lea al Regatului Unit a fost văzut în public, salutându-i pe trecători şi pe admiratorii săi, pentru prima dată după ce a petrecut o scurtă perioadă sub observaţie medicală într-un spital din Londra din cauza efectelor secundare legate de tratamentul său împotriva cancerului, informează Reuters, care afirmă cele ce urmează. Informatie preluata […]
Secretarul de Stat american, Marco Rubio, a avertizat Venezuela, într-o vizită în Guyana, că orice atac împotriva acestei ţări mici 'se va termina rău', ceea ce a stârnit un răspuns dur din partea preşedintelui venezuelean, Nicolas Maduro, care l-a numit 'imbecil', relatează AFP, de la care relatăm informaţiile următoare. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - […]
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat, în şedinţa de vineri, 28 martie, achiziţia unei nave noi, de tip corvetă uşoară, pentru dotarea Forţelor Navale Române Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
China a transmis un semnal pozitiv pentru Apple, în pofida creşterii tensiunilor geopolitice globale, reafirmându-şi deschiderea faţă de investiţiile companiei americane pe teritoriul său, conform publicaţiei Europe Sun, din care redăm următoarele. Tim Cook, CEO-ul Apple, a fost întâmpinat cu un mesaj favorabil în cadrul unei întâlniri recente cu ministrul chinez al Comerţului, Wang Wentao, […]
Mii de susţinători ai fostului preşedinte filipinez Rodrigo Duterte, reţinut la Haga şi acuzat de crime împotriva umanităţii de către Curtea Penală Internaţională (CPI), s-au adunat vineri în Filipine pentru a sărbători împlinirea vârstei de 80 de ani a fostului lider şi pentru a cere eliberarea sa. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral […]
Salvatorii care caută cei patru soldaţi americani dispăruţi în Lituania nu i-au găsit încă, deşi au reuşit să evacueze mai mulţi metri cubi de nămol care au înghiţit vehiculul militar, informează dpa, care afirmă cele ce urmează. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Băncile europene continuă să raporteze rezultate financiare excelente, cu un sezon bancar care se bucură de o performanţă remarcabilă, transmite Bloomberg, care afirmă următoarele. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri, la Chiţorani, în judeţul Prahova, că nu are o problemă personală cu ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, însă criticile sale vizează instituţia în ansamblu, Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Teheranul a avertizat că va lovi bazele americane din regiune dacă Statele Unite îşi vor pune în aplicare ameninţările privind acţiuni militare împotriva Iranului, în cazul în care nu se ajunge la un nou acord nuclear, conform Reuters, sursa informaţiilor următoare. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Arhiepiscopia Tomisului a fost obligată să rezilieze contractul prin care ceda, pentru două decenii, exploatarea Fermei Nazarcea - un bun aflat în proprietatea statului român - unei întreprinderi individuale, anunţă site-ul Dobrogea Live Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro